Cu ce-a venit Moşul la Hidroelectrica: tăiere de 10% a tuturor salariilor. Urmează şi concedieri

Negocierile dintre sindicatul Hidrosind şi administratorul judiciar al Hidroelectrica s-au încheiat prin acceptarea de către reprezentanţii salariaţilor a unei diminuări medii salariale de 10% începând cu 1 ianuarie. Pe 7-8 ianuarie încep alte negocieri în urma cărora se va decide şi câţi angajaţi vor trebui să plece.
Florin Cojocaru - J, 20 dec. 2012, 12:14
Cu ce-a venit Moşul la Hidroelectrica: tăiere de 10% a tuturor salariilor. Urmează şi concedieri

Administratoriul judiciar al Hidroelectrica Euro Insol taie salariile tuturor celor 5.240 de angajaţi cu 10% începând cu 1 ianuarie, iar pe 8 ianuarie urmează alte negocieri cu sindicatul unde urmează să se stabilească şi disponibilizarea a circa 100 de salariaţi. Potrivit şefului Euro Insol, Remus Borza, sindicatul a fost nevoit să accepte o diminuare a fondului de salarii cu 50 de milioane de lei, exact cum îşi propusese Borza.

Negocierile au fost dure însă poziţia administratorului judiciar a fost fermă: „E an de criză trebuie să înţeleagă că nu-şi mai pot băstra toate beneficiile de până acum. Acceptând această scădere a veniturilor au reuşit să evite concedierea a 120 de colegi. Iniţial, era necesară o reducere a schemei de personal de 240 de oameni iar acum vom negocia, în ianuarie, pentru concedierea a doar 120 de salariaţi”, explică Borza pentru ECONOMICA.NET.

Reducerea fondului salarial cu 50 de milioane de lei s-a făcut prin înjumătăţirea a 8 categorii de sporuri, prime şi beneficii printre care cele de concediu, de sărbători, de transport sau tichetele de masă. Chiar şi şefilor li s-a înjumătăţit indemnizaţia de conducere de la 90% la 50%.

Ca să îndulcească amarul veştilor negre, administratorul judiciar a decis, totuşi, să se dea prima de Crăciun, înjumătăţită, şi bonificaţia pentru copiii angajaţilor. Astfel, salariaţii vor primi câte 400 de lei, de la 900 de lei în anii trecuţi, iar copiii lor câte 150 de lei.

Toate ajustările pe care administratorul judiciar le-a făcut în acest an, aici numărându-se anularea sau ajustarea contractelor cu băieţii deştepţi, contractele de achiziţii şi concedierile sau diminuările salariale pun bazele pentru un profit de 100 de milioane de euro la anul. Anul acesta, Hidroelectrica va înregistra o pierdere de 70 de milioane de euro, în principal din pricina încărcării exagerate a bugetului de cheltuieli dar şi a vânzărilor mici cauzate de secetă.

Angajaţii Hidroelectrica sunt foarte bine plătiţi. Potrivit raportului EuroInsol referitor la cauzele insolvenţei Hidroelectrica, ei beneficiază de un contract de muncă generos,  şi au gratuităţi la foarte multe alte lucruri. Au o muţime de sporuri şi prime, curent gratuit şi prime uriaşe de relocare. În cazuri particulare, un şofer poate primi şi 10.000 de lei pe lună.

Pe larg, despre şansa de-a fi salariat Hidroelectrica aici

Te-ar mai putea interesa și
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
România, la finalul perioadei de recoltare. Pe ce suprafețe au mizat fermierii anul acesta. Date oficiale
Fermierii au recoltat deja între 93% și 99,5% din suprafețele cultivate. ...
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Un nou parc în București: tronsonul din Parcul Liniei cuprins între strada Moineşti şi Lujerului
Primăria Sectorului 6 a inaugurat, sâmbătă, un nou tronson din Parcul Liniei, cuprins între strada Moineşti şi Lujerului, ...
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică în toată țara. Cald și la București
Meteorologii au emis sâmbătă o informare de vreme călduroasă, caniculă şi instabilitate atmosferică, valabilă în ...
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Nou Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj
Noul Centru de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, ...