Cuc: Noi nu avem nicio problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă care să combată pirateria

Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că autorităţile nu vor să interzică activitatea firmelor precum Uber şi Clever, ci vor ca toată lumea să urmeze acceaşi legislaţie. "Noi nu avem nicio problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă care să combată pirateria", a spus el, citat de News.ro. 
Economica.net - J, 21 mart. 2019, 14:14
Cuc: Noi nu avem nicio problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă care să combată pirateria

„Noi nu avem nicio problemă cu Uber şi cu Clever, noi dăm o ordonanţă care să combată pirateria. S-a născut această marotă că avem ceva cu Uber. Nu avem nimic. Şi partea de Uber va fi probabil reglementată în perioada următoare. Nu are nimeni absolut nimic, nu vrem să-i interzicem, nu vrem să-i scoatem de pe piaţă, din contră vrem ca toată lumea să urmeze aceeaşi legislaţie. Există o regulă, toată lumea să urmeze regula respectivă”, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Răzvan Cuc.

Cuc a precizat că proiectele de ordonanţă privind firmele de car sharing au fost în consultare publică, iar despre cei de la Uber a afirmat că nu ştie dacă au venit, „dar dacă nu au venit trebuia să vină acolo şi să-şi spună punctul de vedere”, potrivit News.ro.

În acelaşi timp, reprezentanţii companiilor de ridesharing Uber şi Taxify solicită Guvernului să amâne o potenţială Ordonanţa de Urgenţă care poate duce la limitarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban.

„În legătură cu protestele de astăzi şi OUG-ul pentru modificarea legii taximetriei, care poate duce la limitarea sau dispariţia serviciilor alternative de transport urban, poziţia comună a companiilor de ridesharing Uber şi Taxify rămâne neschimbată. Apreciem deschiderea Guvernului la dialog şi îi asigurăm de cooperarea noastră deplină pentru modernizarea legislaţiei de transport, în linie cu recomandările Comisiei Europene, conform căreia aceste servicii noi trebuie reglementate şi nu interzise. Până când vom avea şi în România un cadru de reglementare pentru noile servicii de transport alternativ, cadru similar altor ţări membre UE, solicităm membrilor Guvernului să amâne o potenţială Ordonanţa de Urgenţă, în numele celor peste 2 milioane de utilizatori şi a zecilor de mii de şoferi care folosesc platformele noastre pentru a-şi câştiga existenţa”, se arată într-un comunicat comun al celor două companii.

Potrivit documentului, această nouă industrie a serviciilor alternative de transport a contribuit cu zeci de milioane de euro la economia locală şi la crearea şi menţinerea a zeci de mii de locuri de muncă ce aduc noi taxe la bugetele publice.

Te-ar mai putea interesa și
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Jumătate de miliard de lei pentru Autostrada Unirii A8 Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni (bugetul CNIR 2026)
Bugetul Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR) pentru anul 2026 prevede investiţii de aproximativ un miliard de lei, din care aproape jumătate prin instrumentul de finanţare SAFE......
Anunţ de la Guvern despre cererea de plată nr. 5 din PNRR
Anunţ de la Guvern despre cererea de plată nr. 5 din PNRR
Guvernul a luat act, în şedinţa de joi, de o Notă privind revizuirea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă ...
100 de reformere vor fi aduse la AFI Cotroceni pentru o tentativă oficială GUINNESS WORLD RECORDS
100 de reformere vor fi aduse la AFI Cotroceni pentru o tentativă oficială GUINNESS WORLD RECORDS
Bucureștiul va găzdui, în luna septembrie, o tentativă oficială pentru titlul GUINNESS WORLD RECORDS™ „Largest reformer ...
Digi a debutat pe bursa din Spania. Compania a strâns 287 milioane de euro
Digi a debutat pe bursa din Spania. Compania a strâns 287 milioane de euro
Digi Communications, listată la Bursa de Valori București, anunță că acțiunile subsidiarei sale din Spania, DIGI Spain ...