Cultura „vedetă” a acestui an agricol. Fermierii au cultivat o suprafață cu aproximativ 30% mai mare
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/01/agricultura-2-633x420.jpg)
Seceta din ultimii ani a crescut apetitul fermierilor pentru culturile de toamnă, arată o analiză a Economica pe baza datelor Ministerului Agriculturii. Aceștia au însămânțat în toamna lui 2025 cu astfel de plante aproximativ 3,7 milioane de hectare, cu 15% mai mult decât în 2024 când s-au pus bazele producției record din 2025. Este un salt important pentru un singur an ceea ce indică cel mai probabil o mutare masivă de suprafețe din alte culturi, probabil porumb și floarea-soarelui pentru care nu există încă date oficiale.
Cel mai mult, cu 27% față de 2024, până la 806.400 de hectare, a crescut suprafața cultivată cu rapiță. Aceasta în contextul în care, și în 2024, suprafața a crescut cu 36,6%. Rapița este folosită tot mai mult atât pentru producția de biodiesel cât și în industria alimentară. Cât despre prețuri, acestea au urmat un trend ascendent în UE anul acesta, contractele futures cu livrare în mai pe Euronext MATIF atingând un maxim al ultimelor șapte luni de 492,75 de euro pe 19 februarie, comparativ cu doar 444,2 euro pe 2 ianuarie.
A doua cea mai mare creștere de suprafață este la orz și orzoaică, cu un plus de 25% și respectiv 17,7%. Astfel, din datele MADR, fermierii au plantat 501.100 de hectare și respectiv 73.000 de hectare cu plante cu o cerere stabilă care se recoltează mai rapid acoperind nevoia agricultorilor de cash la începutul sezonului cald.
Cereala care se cultivă tradițional pe cele mai extinse suprafețe, grâul comun, acoperă în acest an agricol 2,2 milioane de hectare, cu 9,8% mai mult decât anul anterior când producția a fost una record, de aproximativ 13-14 milioane de tone. Cât despre grâul dur, suprafața cultivată a crescut și mai spectaculos, cu 76%, dar de la un nivel aproape insignifiant. În total, în toamna lui 2025, fermierii au însămânțat 13.900 de hectare.
Creșteri au fost și la suprafețele însămânțate cu secară, ajungându-se la 10.800 de hecatre, cu 4,8% mai mult decât cu un an în urmă, în timp ce la triticale a avut loc un declin ușor, de 0,85%, până la 70.000 de hectare.
Citește și: