Cum a arătat mandatul lui Sarkozy la preşedinţia Franţei

Adaugă-ne ca sursă preferată

–CRIZE FINANCIARE–

În toamna lui 2008, Nicolas Sarkozy, preşedintele în exerciţiu al UE, s-a implicat cu succes în organizarea salvării băncilor. În 2011, în faţa crizei datoriilor din Europa, el este din nou la avanpost, dar are dezacorduri cu Germania, pieţele sunt în pragul haosului, iar situaţia Franţei se deteriorează.

În pofida reformelor structurale pe care Nicolas Sarkozy susţine că le-a condus, precum finanţarea sistemului de pensii şi diminuarea numărului de funcţionari, Franţa îşi pierde prestigiosul rating „AAA” acordat de agenţiile de evaluare, o degradare care consacră decroşajul de Germania.

–LOCURI DE MUNCĂ–

Nicolas Sarkozy s-a angajat în 2007 să reducă la 5 procente rata şomajului. După cinci ani şi o criză mondială, rata ajunge la 10 procente, iar şomajul în rândul tinerilor este de 22,4 la sută.

Preşedintele-candidat afirmă că Franţa a „rezistat mai bine” totuşi decât alţii. Spania, citată adesea de Sarkozy, are o rată a şomajului mai mare de 23 la sută. Dar Franţa se încadrează în media UE (9,9 la sută), în timp ce principalul său partener, Germania, afişează o rată de invidiat de 5,8 la sută, potrivit Eurostat.

În faţa crizelor, unul dintre principalele sloganuri din 2007, „să muncim mai mult pentru a câştiga mai mult”, şi-a ratat scopul. Orele suplimentare au fost facilitate, dar puterea de cumpărare nu a crescut.

POLITICĂ EXTERNĂ

Nicolas Sarkozy a realizat câteva lovituri spectaculoase, ca în Libia, unde Parisul a jucat un rol determinant în intervenţia militară străină alături de rebeli, provocând căderea regimului lui Muammar Kadhafi, sau în Coasta de Fildeş, unde a participat activ la înlăturarea lui Laurent Gbagbo.

În timpul conflictului ruso-georgian din august 2008, Franţa, care asigura preşedinţia semestrială a Uniunii Europene, a negociat un acord care a oferit o portiţă de ieşire acceptabilă pentru ambele părţi.

Dar Parisul a întârziat însă să reacţioneze în ceea ce priveşte Primăvara Arabă, în special în Tunisia.

În Afganistan, Franţa s-a blocat, ca şi alte puteri prezente, şi a devansat data retragerii trupelor sale la sfârşitul lui 2013.

Pe plan european, Tratatul de la Lisabona semnat în 2007 reformează în profunzime arhitectura instituţională a UE.

–IMIGRAŢIE–

Prin crearea unui Minister al Imigraţiei şi Identităţii Naţionale (absorbit ulterior de cel de Interne), Sarkozy şi-a acordat toate mijloacele pentru a reduce fluxul migraţiei, fără a reuşi însă acest lucru.

Numărul persoanelor care au intrat în Franţa a rămas stabil în jur de 200.000 pe an, între 2007 şi 2011. Regularizările au ajuns la 30.000 pe an, un număr apropiat de cel al imigranţilor clandestini expulzaţi anual, printre care 10.000 de români şi bulgari, în special romi.

–REFORME–

Sfârşitul pensionării la 60 de ani, care nu figura în programul lui Nicolas Sarkozy în 2007, a fost reforma cea mai marcantă şi cea mai controversată a preşedinţiei sale. Vârsta legală de pensionare a crescut astfel de la 60 la 62 de ani.

În pofida manifestaţiilor de amploare organizate de sindicate în toată ţara timp de mai multe luni şi a sondajelor care arătau o scădere a popularităţii sale, Nicolas Sarkozy nu a cedat, invocând necesitatea de a salva sistemul de pensii francez, ameninţat de deficitul colosal al asigurării de bătrâneţe.

În domeniul educaţiei, implementarea autonomiei universităţilor a fost dusă la bun sfârşit în pofida rezistenţei puternice, dar stagnarea bugetelor de funcţionare a universităţilor la sfârşitul mandatului i-a afectat imaginea.