Cum a evoluat logo-ul Windows de la început şi până în prezent VIDEO

Efortul Microsoft de a "reinventa" sistemul de operare Windows prin lansarea versiunii a 8-a, a avut un rol fundamental în modul de a interacţiona cu un astfel de program, pentru design-ul vizual şi chiar pentru strategia de preţ a acestei pieţe.
Economica.net - vin, 13 iul. 2012, 21:07
Cum a evoluat logo-ul Windows de la început şi până în prezent VIDEO

 Cu toate astea, trebuie să recunoaştem faptul că noul logo pare mai degrabă inspirat de trecutul companiei. Logo-ul cu forma bidimensională în stilul Metro, a fost introdus în acest an, în luna Februarie, şi pare asemănător cu primul simbol al Windows.

Mai concret spus, după ani de zile în care gigantul din Redmond ne-a obişnuit cu un logo colorat şi uşor curbat, acesta a decis să revină la forma minimalistă din anii ’80, relateaza The Verge.

Deşi o parte a internauţilor s-au declarat încântaţi de noul logo, o altă parte a publicului a susţinut nu doar că acesta este „urat si banal”, ci şi că arată de parcă ar fi fost desenat de un copil în Paint.

Indiferent de care parte a baricadei vă aflaţi, sigur sunteţi curioşi să aflaţi cum a evoluat de-a lungul timpului logo-ul celui mai utilizat sistem de operare. Citeste si: Te costă 140 de lei să treci la Windows 8 Pro

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...