Cum a făcut Michael Jordan o avere de 650 de milioane de dolari şi cum o cheltuie

Economica.net
02 03. 2013
michael_jordan_23013400

Deține o echipă care joacă în NBA, deși e cea mai proastă şi are propriul brand Nike. Chiar și după un deceniu de la retragere, Michael Jordan câștigă anual 80 de milioane de dolari, adică mai bine decât atunci când juca. Spre exemplu, Jordan a câștigat 90 de milioane de dolari în toți anii în care a jucat în NBA, scrie Business Insider. 

Averea sa este estimată la 650 de milioane de dolari, în mare parte realizată datorită parteneriatelor de publicitate. Parteneriatul cu Nike îi aduce fostului sportiv 60 de milioane pe an.

În 2010 a cumpărat echipa de baschet Charlotte Bobcats pentru 175 de milioane de dolari.

Deține un avion privat, al cărui număr de  identificare este format din numărul de pe tricou (23) și cel al titlurilor câștigate (6).

A plătit 12,8 milioane de dolari pentru o casă de vis din Florida, care este aproape finalizată.

Recent, a mai cumpărat o casă cu 2,8 milioane de dolari în orășelul Charlotte, pentru a fi aproape de echipă.

Anul trecut a vândut o casă din Chicago cu 29 de milioane de dolari şi călătorește cu o echipă de securitate.