Cum a vrut Sârbu să-l dea afară pe Geoană din şedinţă

Momente picante la şedinţa Biroului Permanent al Senatului de săptămâna trecută în care s-a discutat revocarea lui Mircea Geoană. Ilie Sârbu l-a atacat în mod repetat pe fostul său şef de partid, spunându-i că este penibil. Sârbu i-a cerut lui Geoană să plece din şedinţă.
Economica.net - lun, 28 nov. 2011, 12:00

Potrivit stenogramei şedinţei Biroului Permanent în care s-a discutat propunerea PSD de revocare a şefului Senatului, Mircea Geoană a fost nevoit să renunţe să mai conducă lucrările, după ce liderul senatorilor social-democraţi, Ilie Sârbu, i-a cerut acest lucru.

Dumneavoastră nu aveţi calitatea să conduceţi această şedinţă fiindcă se discută despre situaţia dumneavoastră„, i-a spus Sârbu lui Geoană.

Deşi fostul pesedist s-a supus şi i-a predat ştafeta lui Cristian Diaconescu, Ilie Sârbu l-a taxat ori de câte ori a avut ocazia.

Bine, dar acum ce faceţi? Aţi predat conducerea şedinţei sau…? (…) În mod normal nu mai puteţi participa la şedinţa aceasta. (…) Domnule Geoană, aţi inventat o mulţime de…„, i-a tăiat-o Sârbu lui Geoană într-un moment în care fostul şef al Senatului încerca să-şi susţină cauza.

Sârbu a insistat ca Geoană să părăsească şedinţa, dar acesta din urmă a refuzat.

Haideţi să nu fim… retrageţi-vă în mod civilizat, că nu este voie să… şi lăsaţi-ne să decidem. Asta este„, i-a spus Sârbu.

Geoană i-a răspuns că el nu poate conduce şedinţa, dar are dreptul să participe şi să aibă cuvântul.

Domnule, v-am spus şi în plen, ne forţaţi să spunem lucruri pe care nu dorim să le spunem. Chiar nu realizaţi penibilul situaţiei?!„, a vociferat liderul senatorilor PSD.

Geoană a insistat însă pe neconstituţionalitatea demersului Opoziţiei.

Nu, domnule, dar lucrurile sunt foarte clare. Eu ştiu că nu puteţi să le acceptaţi, este greu, înţeleg. Aşa este viaţa făcută„, a spus Sârbu.

Săptămâna trecută, plenul Senatului a decis revocarea lui Mircea Geoană din funcţia de preşedinte al Senatului.

Preşedinte interimar a fost numit democrat-liberalul Petru Filip.

Senatul urmează să ia luni în disucţie numirea unui nou şef al Senatului.

Te-ar mai putea interesa și
Ce rezultate au avut anul trecut cei mai mari latifundiari ai țării. Clasament
Ce rezultate au avut anul trecut cei mai mari latifundiari ai țării. Clasament
Producțiile foarte bune de anul trecut au permis celor mai mari ferme din România să-și crească afacerile, iar unora chiar să iasă din zona neprofitabilă. Dintre primii cinci cele mai mari......
Ultima oră. S-a dat cea mai mare amendă din istoria României. 10 bănci vor plăti peste 700 de milioane de euro pentru manipularea ROBOR-Consiliul Concurenței
Ultima oră. S-a dat cea mai mare amendă din istoria României. 10 bănci vor plăti peste 700 de milioane de euro pentru ...
Consiliul Concurenței a sancționat 10 bănci cu amenzi în valoare totală de 3,73 miliarde lei (710 milioane euro) pentru ...
Guvernul Tomac. Lista miniștrilor: Nume surpriză la finanțe, agricultură și nu numai- SURSE
Guvernul Tomac. Lista miniștrilor: Nume surpriză la finanțe, agricultură și nu numai- SURSE
După ce președintele Nicușor Dan l-a nominalizat pe Eugen Tomac drept premier, au început să apară și primele nume ...
Renașterea mașinilor mici de oraș: Cum se aliniază marii producători europeni la cerințele pentru E-Cars ale Comisiei Europene
Renașterea mașinilor mici de oraș: Cum se aliniază marii producători europeni la cerințele pentru E-Cars ale Comisiei ...
Odată cu anunțatul plan al Comisiei Europene de a crea o nouă clasă de vehicule electrice a căror accesibilitate să ...