Cum am atins ținta de deficit în primul trimestru

Încadrarea în plafonul de deficit bugetar prevăzut pentru primele trei luni s-a produs pe fondul decalării în luna martie a plăţii trimestriale a impozitului pe profit, precum şi a unei recrudescenţe a acumulării de arierate la nivelul bugetului de stat şi al bugetelor locale, arată Consiliul Fiscal.
Economica.net - joi, 10 mai 2012, 18:25
Cum am atins ținta de deficit în primul trimestru

Bugetul general consolidat a înregistrat în primul trimestru un deficit de 3,4 miliarde lei, reprezentând 0,56 % din PIB, încadrându-se totuşi în ţinta de deficit stabilită cu FMI prin ajustare cu investiţiile realizate, potrivit datelor prezentate la finele luinii martie de Ministerul Finanţelor.

Consiliului Fiscal avertizează, în raportul anual, că cele mai mari riscuri pe plan intern se pot materializa dacă angajamentul politic pentru procesul de consolidare fiscală scade, pe fondul unor turbulenţe politice în anticiparea alegerilor programate pentru 2012.

„Eventualele derapaje de la o politică fiscal-bugetară strictă, cum ar fi reversarea unor măsuri de austeritate implementate deja, pot conduce la depăşirea ţintei de deficit bugetar pentru 2012 şi la deteriorarea percepţiei de risc faţă de România”, se spune în raportul pentru 2011, la capitolul „Anul 2012 – Perspective şi riscuri”.

Consiliul menţionează că informaţiile disponibile la momentul redactării raportului indicau renegocierea de către noul Guvern cu misiunea FMI şi UE a ţintei de deficit bugetar (la 2.2% din PIB), pentru a acomoda o indexare salarială în două etape (8% în iunie 2012, 7% în decembrie 2012) a salariilor din sectorul bugetar, impactul negativ asupra veniturilor bugetare al modificării modului de calcul pentru contribuţiile la fondul de sănătate în conformitate cu hotărârea Curţii Constituţionale, precum şi restituirea graduală a diferenţei dintre cuantumul efectiv al contribuţiilor de asigurări de sănătate colectate în perioada ianuarie 2011- aprilie 2012 şi cel determinat în conformitate cu modul de calcul corespunzător hotărârii Curţii Constituţionale.

„Chiar şi în cazul revizuirii ascendente a ţintei de deficit bugetar, sunt persistente riscuri în ceea ce priveşte atingerea acesteia, având în vedere revizuirea descendentă a proiecţiei de creştere economică, precum şi datele privind execuţia bugetară la finele trimestrului întâi, în condiţiile în care încadrarea în plafonul de deficit s-a produs pe fondul decalării în luna martie a plăţii trimestriale a impozitului pe profit, precum şi a unei recrudescenţe a acumulării de arierate la nivelul bugetului de stat şi al bugetelor locale”, avertizează Consiliul Fiscal.

Autorii raportului menţionează că impactul înrăutăţirii prognozei de creştere asupra soldului bugetar este însă atenuat de faptul că aceasta se datorează în cea mai mare măsură deteriorării cererii externe, dinamica exporturilor nereprezentând o componentă de natură să genereze scăderi proporţionale ale veniturilor bugetare.

„În plus, indexarea salarială, chiar realizată într-o manieră care să limiteze impactul la nivelul bugetului pentru 2012, se va regăsi în totalitate la nivelul cheltuielilor bugetare din 2013, complicând substanţial procesul de ajustare a deficitului bugetar structural către obiectivul pe termen mediu (MTO) în contextul obligaţiilor asumate prin semnarea Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul Uniunii Economice şi Monetare (Compactul fiscal). În acest moment, măsurile necesare pentru asigurarea unei traiectorii de convergenţă spre MTO sunt nespecificate, ca de altfel şi momentul în care acest obiectiv ar urma să fie atins. Angajamentele asumate la nivel european impun în continuare un comportament prudent al politicii fiscal bugetare pe termen mediu”, arată Consiliul Fiscal.

În opinia Consiliului Fiscal, riscurile la adresa evoluţiei indicatorilor macroeconomici sunt în continuare îndreptate către un avans economic mai redus.

De asemenea, balanţa riscurilor în ceea ce priveşte conduita necesară pentru politica fiscal-bugetară înclină mai degrabă pe partea negativă (un deficit bugetar mai mare decât cel proiectat).

Riscurile în ceea ce priveşte creşterea economică provin în special din surse externe.

Atât reducerea avansului economic în zona euro, cât şi menţinerea incertitudinilor pe pieţele financiare internaţionale pot contribui la reducerea creşterii economice pentru România prin mai multe canale: în primul rând, o cerere externă mai redusă afectează negativ exporturile şi înrăutăţeşte indicele sentimentului economic, în timp ce turbulenţele din pieţele financiare internaţionale ar putea creşte prima de risc a ţării, cu efecte negative asupra intrărilor de capital în România.

Pe partea pozitivă, o absorbţie mai bună a fondurilor europene nerambursabile şi o încredere îmbunătăţită la nivelul economiei poate conduce la o performanţă economică mai bună decât aşteptările, dublate şi de posibile investiţii străine directe mai mari, atrase de un ritm al reformelor structurale mai alert.

Consiliul Fiscal este o autoritate independentă înfiinţată în baza Legii responsabilităţii fiscal-bugetare, care îşi propune să sprijine activitatea Guvernului şi a Parlamentului în cadrul procesului de elaborare şi derulare a politicilor fiscal-bugetare şi să promoveze transparenţa şi sustenabilitatea finanţelor publice.

Consiliul Fiscal are printre atribuţii publicarea unui raport anual care să analizeze derularea politicii fiscal-bugetare din anul precedent faţă de cea aprobată prin strategia fiscal-bugetară şi bugetul anual, să evalueze tendinţele macroeconomice şi bugetare cuprinse în strategia fiscal-bugetară şi în bugetul anual precum şi obiectivele, ţintele şi indicatorii stabiliţi prin strategia fiscal-bugetară şi prin bugetul anual.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...