Cum economisesc şi în ce investesc femeile

Femeile sunt mai curând preocupate de economisirea şi investiţiile pe termen lung, potrivit datelor unei analize realizate de cel mai mare grup financiar din România, BCR. Tot femeile investesc mai mult în locuinţe. Produsele de economisire clasice (depozite bancare şi conturi de economii) sunt preponderent utilizate de către bărbaţi, prin care aceştia economisesc în medie cu 17% mai mult decât femeile.
Adrian N. Ionescu - J, 08 mart. 2012, 09:12
Cum economisesc şi în ce investesc femeile

Conform unui recent studiu IRES, peste 30% dintre femei şi-au declarat intenţia de a economisi în 2012, faţă de proporţia de peste 43% dintre bărbaţi, „ceea ce încă reflectă un decalaj de venituri şi de independenţă financiară“, spun analiștii BCR.

Cercetarea statistică a clienţilor BCR dă rezultate similare, ceea ce exprimă reprezentativitatea „eşantionului“ clienţilor celui mai mare grup financiar din România.

Pe de altă parte, analiza BCR are, însă, o relevanţă mai mare pe segmentele de  investiţie.

Puterea financiară a femeilor din România se poate observa mai ales în comportamentul de investitor al acestora“, spune analiza BCR, cea mai mare din România, cu o cotă de piaţă de peste 20% din totalul activelor. A doua cea mai mare bancă din România are 13% din totalul activelor și numai alte 10 au cote de piață mai mari de 1%.

Diferenţele de comportament financiar dintre femei și bărbaţi sunt vizible și în analiza pe segmente de vârstă, potrivit analizei BCR.

Astfel, între 30 și 40 ani, bărbaţii economisesc semnificativ mai mult decât femeile, în medie cu 23% mai mult.

„După vârsta de 40 de ani, diferenţele dintre bărbaţi şi femei încep să se aplatizeze“: bărbaţii tind în medie să economisească doar cu 15% mai mult decât femeile (sub media generală).

În schimb, „femeile recuperează decalajele în ceea ce priveşte produsele de economisire şi investiţii mai complexe“, constată analiştii BCR.

Pe segmentul fondurilor de investiţii, raportul dintre femei şi bărbaţi este de 43% faţă de 57% din investitori.

Mai mult, în cazul contractelor de economisire-creditare disponibile prin BCR Banca pentru Locuinţe, raportul se inverseaza: 54% femei faţă de 46% barbaţi în rândul contractanţilor.

Aproape 50 000 de clienţi femei (43% din numărul total de investitori) au investit, în fondurile administrate de Erste Asset Management, o sumă totală de aproximativ 1 miliarde lei.

Femeile investitoare „sunt mai degrabă prudente şi orientate către stabilitate, alegând în mare parte fonduri cu un grad de risc scăzut, care investesc în instrumente cu venit fix“, spune analiza BCR.

Decizia de investire este luată de femei la maturitate şi mai ales înainte de pensionare (36% dintre investitorii fondului de investiţii BCR Obligaţiuni sunt femei).

Femeile preferă să investească toţi banii într-o singură tranşă, mai degrabă decât sistematic. „Sunt hotarâte şi statornice în decizia de investire pe care au luat-o, având în vedere că majoritatea sumelor de bani sunt investite pe termen mediu (40%) şi lung (32%)“, spun datele analizei BCR.

Analiştii BCR estimeaza că femeile vor alege în continuare investestiţiile pe termene mai mari de 1 an, în fonduri cu expunere pe obligaţiuni, tendinţă confirmată încă de anul trecut.

 

Te-ar mai putea interesa și
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025 – studiu
Trei din zece români sunt de părere că anul 2026 va fi mai dificil decât 2025, într-un context marcat de presiune economică, tensiuni sociale şi incertitudine politică, reiese din rezultatele......
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Roland Garros
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland ...
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Vicepreședinte ANAT: Când motorul economiei încetineşte nu e cazul să pui şi frână
Turismul românesc ar trebui să se consolideze în anii mai grei, iar Guvernul şi ministerul de resort să înţeleagă ...
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere a cheltuielile pentru apărare la 2% din PIB
Premierul ceh, Andrej Babis, a declarat într-un interviu că Cehia nu va atinge „probabil” obiectivul NATO de creştere ...