Cum poţi să stai fără bani într-o casă de 5,8 milioane de euro din Londra

Un grup de cetăţeni est-europeni a ocupat abuziv o casă în valoare de cinci milioane de lire sterline (5,8 milioane de euro), situată într-un cartier exclusivist din Londra. Ei au spus că nu îşi pot permite chiria în capitala britanică, potrivit Mediafax.
Economica.net - vin, 25 nov. 2011, 07:07

Grupul s-a mutat în urmă cu două săptămâni în casa din cartierul Highgate, în nordul Londrei, în apropiere de locuinţele fotomodelului Kate Moss şi actorului Jude Law. Tinerii est-europeni au pus un afiş pe fereastra din faţă în care revendică „drepturile ocupantului” unei clădiri abandonate, în baza legii penale, relatează Daily Mail, în ediţia online.

Vecinii susţin că poliţia le-a spus că „nu este treaba lor”, atunci când le-au cerut ofiţerilor să intervină împotriva ocupării abuzive a clădirii. De asemenea, proprietarul, un dezvoltator imobiliar, ştie că imobilul a fost ocupat.

Într-o înştiinţare legală, ocupanţii îl ameninţă pe proprietar cu acţiuni judiciare dacă va încerca să intre în casă. „Orice intrare în acest perimetru fără permisiunea noastră este o infracţiune penală, întrucât fiecare dintre noi, care suntem în posesie fizică, se opune unei asemenea intrări”.

O tânără poloneză, în vârstă de 24 de ani, declară că a fost nevoită să ocupe această casă, deoarece nu îşi permite să plătească chirie în capitala britanică. „Proprietarul ştie că suntem aici, aşa că totul este clar şi nimeni nu suferă. Întotdeauna încercăm să găsim clădiri care sunt goale şi abandonate, a spus ea.

Te-ar mai putea interesa și
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor germani
Conducerea Volkswagen anunță că va accelera programul de restructurare, în contextul protestelor furioase ale muncitorilor ...
Volkswagen va accelera programul de restructurare, a afirmat Thomas Schaefer (foto), directorul general al mărcii VW, în condiţiile în care zeci de mii de muncitori din întreaga Germanie......
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului Grindeanu faţă de preşedintele României
Siegfried Mureşan, după ce PSD a anunțat că nu-l votează: Am fost surprins de lipsa de respect de astăzi a domnului ...
Premierul desemnat Siegfried Mureşan acuză PSD de lipsă de respect la adresa preşedintelui Nicuşor Dan, având în vedere ...
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Banca Mondială și FMI sprijină schimbarea cadrului de evaluare a datoriei ţărilor cu venituri scăzute
Comitetele executive ale Băncii Mondiale (BM) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) au aprobat reformele propuse cadrului ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de luni. Rulajul a trecut de 117 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere şedinţa de luni, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...