Cum să te faci patron de magazin Subway

Antreprenorul român care a luat franciza pentru primul restaurant Subway din Bucureşti povesteşte cât a fost de greu să primească acceptul Subway de a deschide  în România.
Alina Stanciu - mar, 10 apr. 2012, 11:28
Cum să te faci patron de magazin Subway

De la banca la restaurant. Cristian Ştefănescu (32 de ani), antreprenoprul român care a reuşit să deschidă în franciză primul restaurant Subway din România are o experienţă de aproximativ 9 ani în mediul bancar şi s-a decis să intră în afacerea Subway pentru că i-a plăcut conceptul şi mâncarea. A avut ocazia să guste sandwich-urile Subway încă din 2000.”Nu este mare diferenţă între statutul de angajat în bancă şi proprietar de restaurant Subway, pentru că în ambele părţi existe sisteme foarte bine puse la punct. La Subway sunt produceduri standard pentru absolut orice, de la cum să speli geamurile, la câte ore ai voie să ţii roşiile”, a declarat proprietarul restaurantului din Piaţa Victoriei, din Bucureşti.

Acesta a povestit că a aplicat pentru poziţia de francizat Subway în iulie anul trecut, iar în trei luni avea deja răspunsul-fusese acceptat. „Să iei o franciză Subway nu presupune o negociere. Există o aplicaţie, un fel de CV şi un plan de afaceri pe care trebuie să îl prezinţi. Dacă acesta din urmă corespunde modelului lor de business, atunci eşti acceptat”, a mai povestit Ştefănescu, care a petrecut timp de 2 saptămâni în Statele Unite Ale Americii pentru un training intensiv. Potrivit pocedurilor Subway, în afară de trainingul propriu-zis, în cele două săptămâni candidaţii la „poziţia” de francizat Subway trec printr-o serie de teste. Doar cei care se descurcă foarte bine au şansa de a deschide un restaurant. „A fost o experienţă interesantă dar şi foarte dificilă. Programul era de la 5 dimineaţa la 12 noaptea, iar pentru a doua zi aveam şi teme de pregătit. Am învăţat de la cum se fac sandwich-urile, la cum să spăl toalete”, a mai povestit francizatul Subway.

Citeşte şi Subway a deschis în România. Vezi preţurile

Fostul angajat al Piraeus Bank a investit în restaurantul din Piaţa Victoriei între 100 şi 200.000 de euro, o parte din ei din credit bancar. Taxa de franciză se ridică la 7.500 de euro, la care se adaugă o taxă anuală de utilizare a francizei de 8% din venituri plus investiţii de 4,5% din rulaj pentru marketing.

Ştefănescu a fost însă mult mai secretos în ceea ce priveşte vânzările estimate. „Cei de la Subway nu ne impun un targhet în ceea ce privesc vânzările. Avem un targhet referitor la profitabilitate şi în ceea ce priveşte respectarea standardelor. Eu însă mi-am stabilit un targhet personal”, a mai declarat Ştefănescu, care ar fi interesat să deschidă şi un al doilea restaurant Subway în Bucureşti. Potrivit regulilor Subway, la şase luni de la deschiderea primei unităţi şi doar dacă aceasta se dovedeşte rentabilă, un francizat are dreptul să deschidă un al doilea restaurant.

Pentru antreprenorul român, restaurantul Subway este al doilea business în care se implică. Anul trecut, omul de afaceri a deschis un magazin online de jucării, ejucarii.com. „Am un copil. Cu ce altă afacere aş fi putut să încep”, a explicat Ştefănescu.

Vezi aici CV-ul lui Cristian Ştefănescu.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei anunţă prima investiţie în active de energie regenerabilă din SUA
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei anunţă prima investiţie în active de energie regenerabilă din SUA
Fondul suveran de investiţii al Norvegiei, cel mai mare din lume, a anunţat marţi că a făcut prima investiţie în active de energie regenerabilă din SUA, achiziţionând o participaţie de......
Europol semnalează „mii de ore suplimentare nepontate corect” în cazul căutării lui Emil Gânj
Europol semnalează „mii de ore suplimentare nepontate corect” în cazul căutării lui Emil Gânj
Pe fondul acuzaţiilor Sindicatului Europol, potrivit cărora Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş nu ar fi pontat ...
Investiție majoră la o celebră fabrică din România. Peste 120 de locuri de muncă și un nou centru de cercetare la Antibiotice Iași
Investiție majoră la o celebră fabrică din România. Peste 120 de locuri de muncă și un nou centru de cercetare la ...
Antibiotice Iași (simbol bursier ATB), singurul producător de medicamente controlat de stat, anunță investiții semnificative ...
Trump susţine că Iranul a cerut reluarea negocierilor, dar el i-a răspuns că este „prea târziu”
Trump susţine că Iranul a cerut reluarea negocierilor, dar el i-a răspuns că este „prea târziu”
Preşedintele american Donald Trump a susţinut marţi că Iranul a dorit să reia discuţiile cu SUA, dar că el i-a răspuns ...