Cum sărbătoreşte Turcia centenarul său: deschide prima unitate nucleară din istoria ţării. E construită de ruşi

În 2023 Turcia sărbătoreşte 100 de ani de la înfiinţarea Republicii, şi tot atunci va inaugura primul reactor al unei imense centrale nucleare care se construieşte cu tehnologie rusească. Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări Turciei că ruşii vor respecta termenul.
Mihai Nicuţ - S, 26 ian. 2019, 07:46
Cum sărbătoreşte Turcia centenarul său: deschide prima unitate nucleară din istoria ţării. E construită de ruşi

„Implementarea acestui proiect mare, centrala nucleară Akkuyu, prima centrală nucleară dion Turcia, este în derulare şi conform programului. Acum se construieşte prima unitate, pe care plănuim să o dăm în folosinţă în 2023”, a declarat Putin, la o conferinţă de presă care a avut loc după o întâlnire bilaterală. Putin a spus că anul 2023, ca termen de finalizare, a fost impus de preşedintele turc Erdogan tocmai pentru că în acel an Republica Turcă îşi sărbătoreşte centernarul.

Centrala nucleară Akkuyu, din sudul Turciei, va avea o capacitate de generare de 4.800 MW (ar asigura jumătate din consumul de electricitate al României, de exemplu), cu cele patru unităţi ale sale. Primul grup de 1.200 MW va fi operaţional în 2023 iar celelalte trei în 2025 şi vor reduce dependenţa Turciei de importurile de electricitate, în condiţiile în care centrala va asigura cam 10% din necesarul de energie electrică al ţării.

Proiectul are o valoare de 20 de miliarde de dolari, şi este pus în practică de compania rusă Rosatom, în urma unui acord semnat în 2010. Rosatom finanţeată construcţia şi apoi va opera centrala, care va avea patru reactoare de tip VVER de generaţia a treia, pe modelul build-own-operate.

Lucrările au început în primăvara lui 2018.

Ruşii au încheiat un contract de livrare pe termen lung (PPA-purchase power agreement) cu Turkish Electricity Trade and Contract Corporation, unul dintre cei mai mari furnizori din Turcia, deţinut de stat. Acordul este pe 15 ani, iar furnizotrul se obligă să preia o parte din energia produsă de grupuri (70% la primele două şi 30% la ultimele două), la preţ ferm.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...