Cum se scuză Toader pentru declaraţia „au băut până au adormit” VIDEO

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, îşi cere scuze pentru declaraţia făcută luni seara, în care a spus că cea mai mare parte a celor care au murit de frig în această iarnă ar fi murit din cauza că "au băut până au adormit".
Economica.net - mar, 14 feb. 2012, 09:25

„În legătură cu afirmaţiile făcute în cadrul emisiunii de la Realitatea TV, doresc să îmi exprim regretul pentru modul în care am definit o situaţie nefericită şi nedorită. De altfel, am retractat imediat respectiva declaraţie şi mi-am cerut scuze publice pentru ea. Am încercat în aceste zile să îi ajut pe toţi cei aflaţi în nevoie – şi pe cei care au apelat direct la mine şi pe cei care nu au avut această posibilitate. De asemenea, foarte mulţi cetăţeni mi-au semnalat indignaţi o anumită stare de fapt, o anumită desolidarizare şi nepăsare din partea unor concetăţeni”, afirmă Toader, într-o declaraţie de presă remisă Ziare.com.

Liderul grupului deputaţilor PDL spune că a fost o „greşeală” şi că nu avea voie să reacţioneze impulsiv.

„Sub această impresie, am comis o greşeală de exprimare pe care o regret. Ca om politic nu aveam voie să mă las purtat de impulsurile de moment şi să generalizez unele cazuri semnalate de către oamenii din comunele afectate de gravele intemperii care au afectat România în aceste zile. Indiferent de cauze şi efecte, trebuie să fim solidari între noi atunci când avem de-a face cu situaţii tragice şi să continuăm efortul de întrajutorare. Greşelile trebuie asumate cu sinceritate, mai ales de către noi, cei care activăm în spaţiul public. Sper să fiu înţeles pentru această regretabilă eroare şi să îmi fie acceptate scuzele publice”, a încheiat Toader.

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, luni seară, într-o emisiune la Realitatea TV, referindu-se la românii morţi în ultima perioadă din cauza frigului, că doar unul dintre aceştia a decedat în maşină, iar restul „a băut şi a dormit acolo”.

El a făcut aceste declaraţii în contextul discuţiilor despre modul în care autorităţile au intervenit pentru deszăpeziri.

„Din 80 de oameni sau 64 câţi au murit (…) unul singur a murit în maşină, restul a murit şi a adormit acolo”, a spus Toader.

 

Te-ar mai putea interesa și
Companiile care fac 30% din PIB cu 450.000 de angajați susțin băncile în scandalul ROBOR. Concordia, despre Concurență: Populism periculos
Companiile care fac 30% din PIB cu 450.000 de angajați susțin băncile în scandalul ROBOR. Concordia, despre Concurență: ...
Confederația patronală Concordia, reprezentanta a mii de companii care împreună formează 30% din PIB-ul României având 350.000 de angajați, acuză ferm acțiunea Consiliului Concurenței de a......
ABC Insurance și BRK Financial Group au semnat un parteneriat de marketing și promovare
ABC Insurance și BRK Financial Group au semnat un parteneriat de marketing și promovare
ABC Insurance și BRK Financial Group anunță semnarea unui parteneriat de marketing și promovare, prin care cele două ...
Frații Pavăl intră în afaceri cu grecii de la PPC. Ce veți găsi la magazinele Dedeman
Frații Pavăl intră în afaceri cu grecii de la PPC. Ce veți găsi la magazinele Dedeman
PPC Blue România, parte a grupului PPC în România, a semnat un parteneriat cu Dedeman, liderul național al pieței de ...
Efect în cascadă în preţurile finale. Scumpiri la raft, după ce presiunea inflației se transmite pe tot lanțul logistic – analiză Raben România
Efect în cascadă în preţurile finale. Scumpiri la raft, după ce presiunea inflației se transmite pe tot lanțul logistic ...
Creşterea costurilor cu combustibilul, energia, forţa de muncă, depozitarea şi transportul amplifică presiunile inflaţioniste ...