Cum vă asiguraţi la sistemul public de pensii prin declaraţia unică dacă estimaţi că veţi avea doar venituri extrasalariale sub plafonul de 30.600 de lei în anul 2022

Oamenii care au doar venituri extrasalariale în 2022, iar acestea sunt sub plafonul de 30.600 de lei în acest an, se pot asigura la sistemul public de pensii fie prin intermediul declaraţiei unice, pe care o trimit la Fisc, fie încheind un contract de asigurare socială. Economica.net vă arată cum vă puteţi asigura la sistemul public de pensii prin intermediul formularului inteligent al declaraţiei unice, pus la dispoziţie de ANAF.
Cristina Şomănescu - mie, 02 feb. 2022, 21:55
Cum vă asiguraţi la sistemul public de pensii prin declaraţia unică dacă estimaţi că veţi avea doar venituri extrasalariale sub plafonul de 30.600 de lei în anul 2022

Cât va fi plafonul în funcţie de care puteţi afla dacă asigurarea socială e obligatorie sau opţională pentru oamenii care au numai venituri extrasalariale în 2022?

Plafonul reglementat prin Codul fiscal e de 30.600 de lei în anul 2022, adică 12 salarii minime brute, în vigoare în anul 2022.
Aceasta înseamnă că pentru oamenii care au doar venituri extrasalariale în anul 2022, iar aceste venituri în cuantum total (net sau brut, după caz) în anul 2022 vor fi sub plafonul de 30.600 de lei, asigurarea la sistemul public de pensii e opţională.

Cum vă puteţi asigura la sistemul public de pensii, dacă estimaţi că veţi avea doar venituri extrasalariale, iar acestea vor fi în cuantum total anual sub 30.600 de lei?

Fie completaţi declaraţia unică şi o trimiteţi la Fisc, fie încheiaţi un contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii, reglementat prin articolul 6 alineatul (2) din Legea nr. 263/2010.
Indiferent de modalitatea aleasă, veţi plăti 7.650 de lei ca să vă asiguraţi pentru tot anul 2022 la sistemul public de pensii, la nivelul salariul salariului minim pe economie.

Economica.net vă arată în continuare cum completaţi declaraţia unică pentru a vă asigura opţional la pensie în 2022:

Ce formular al declaraţiei unice e valabil în anul 2022?

Declaraţia unică are un formular nou în anul 2022, reglementat prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 2.127/2021, publicat în Monitorul Oficial la 5 ianuarie, data la care intră în vigoare actul normativ.
Economica.net a scris, pe larg, despre acest subiect aici.

Declaraţia unică poate fi completată fie în format hârtie, fie online, în format editabil pdf – formularul inteligent al declaraţiei unice, pus la dispoziţia persoanelor fizice de ANAF.

Formularul inteligent al declaraţiei unice poate fi găsit pe site-ul ANAF, la acest link.

Cum deschideţi formularul inteligent al declaraţiei unice:

Primul pas: deschideţi „soft A” aferent declaraţiei unice (212) – privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, conform Ordinului preşedintelui ANAF nr. 2127 din anul 2021.

Click stânga pe “soft A”. Veţi vedea în colţul din stânga jos al ecranului un document cu extensia pdf.
Click dreapta pe documentul cu extensia pdf. Aici selectaţi “show in folder”.
Click dreapta pe pdf, selectaţi “open with acrobat reader” şi vi se va deschide formularul inteligent al declaraţiei unice.

Cum completaţi declaraţia unică:

Scrieţi datele dumneavoastră de identificare în căsuţele corespunzătoare din prima parte a formularului: nume, prenume, adresă. La “codul de identificare fiscală” scrieţi CNP-ul dumneavoastră.

Mergeţi la capitolul II din declaraţia unică:
Capitolul II – date privind impozitul pe veniturile estimate/norma de venit a se realiza în România şi contribuţiile sociale datorate pentru anul 2022.
Aici veţi bifa subsecţiunea II.2.1 – date privind contribuţia de asigurări sociale estimată.

Veţi fi direcţionat automat la rubrica pe care o puteţi vedea în captura de mai jos, făcută de Economica.net din formularul editabil al declaraţiei unice.

La “total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CAS” veţi scrie cuantumul veniturilor totale extrasalariale pe care estimaţi că le veţi obţine în anul 2022.

Spre exemplu, dacă în anul 2022 estimaţi că veţi avea doar venituri extrasalariale din una sau mai multe surse sau categorii de venit, iar aceste venituri însumate (nete sau brute, după caz) vor fi de 30.500 de lei în 2022, veţi scrie această sumă în dreptul rândului “total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor de CAS”.

În situaţia în care cuantumul veniturilor totale extrasalariale (nete sau brute, după caz) în anul 2022 (cel scris la rândul antemenţionat – total venit estimat pentru încadrarea ca plătitor CAS) e sub plafonul de 30.600 de lei, veţi bifa căsuţa B “obţin venituri sub plafonul minim şi optez pentru plata CAS”.

  • Plafonul reglementat prin Codul fiscal e de 30.600 de lei în anul 2022, adică 12 salarii minime brute, în vigoare în anul 2022. Drept care, pentru oamenii care au doar venituri extrasalariale în anul 2022, iar aceste venituri în cuantum total în anul 2022 vor fi sub plafonul de 30.600 de lei, asigurarea la sistemul public de pensii e opţională. Pentru oamenii care au doar venituri extrasalariale în anul 2022, iar aceste venituri în cuantum total în anul 2022 vor fi egale sau peste plafonul de 30.600 de lei în 2022, asigurarea la sistemul public de pensii e obligatorie.

  • Exemplificare făcută de Economica.net prin intermediul formularului inteligent al declaraţiei unice. Sumele completate de Economica.net mai sus sunt doar cu titlu de exemplu.

Pasul următor

La punctul 1 “venitul ales pentru plata CAS” scrieţi venitul pe care vreţi să vi-l asiguraţi la pensie, cu precizarea că acesta trebuie să fie cel puţin egal cu plafonul de 30.600 de lei în anul 2022.
În exemplul nostru am ales asigurarea la pensie la nivelul salariul minim, prin urmare am scris suma de 30.600 de lei în dreptul punctului 1.
Pdf-ul inteligent al declaraţiei unice va genera automat suma de plată aferentă asigurării la pensie la nivelul venitului ales. În exemplul folosit de noi – 7.650 de lei.

Veţi fi direcţionat la secţiunea II.3 – sumarul obligațiilor privind impozitul pe venitul estimat și contribuțiile sociale estimate datorate, stabilite prin declarația curentă.


La punctual 2 “contribuţia socială estimată, stabilită prin declaraţia curentă” se va completa automat suma de 7.650 de lei – stabilită după ce aţi parcurs paşii descrişi mai sus.

Bine de ştiut

Formularul inteligent al declaraţiei unice se poate semna cu semnătură simplă de către persoanele fizice.

  • Formularul 212 “Declaraţie unică privind impozitul pe venit și contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” nu necesită semnătura digitală a contribuabilului, atunci când declaraţia este depusă prin SPV, au explicat oficialii ANAF pentru Economica.net.

Până când veţi putea plăti suma aferentă asigurării la pensie prin declaraţia unică?
Veţi putea achita această sumă până la 25 mai 2023.

Te-ar mai putea interesa și
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase pasaje pietonale în Ilfov
Două companii românești au câștigat contractele de realizare a studiilor de fezabilitate pentru construirea a șase ...
Companiile TQM Management S.R.L. şi Like Consulting S.R.L. au fost desemnate câştigătoare ale licitaţiilor pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate (SF) şi a Proiectelor pentru Autorizarea......
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Magistrala 6 de metrou: A început execuția pereților mulați la viitoarele stații Expoziției și Aeroport Băneasa
Metrorex a prezentat miercuri imagini cu execuția primelor segmente de pereți mulați la Magistrala 6, realizate la viitoarele ...
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
”Portretul domnişoarei Lieser”, de Gustav Klimt, a fost vândut la licitație pentru 30 de milioane de euro
''Portretul domnişoarei Lieser'', de Gustav Klimt, tablou rămas neterminat din cauza morţii artistului austriac, a fost ...
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă nicăieri
Biden a promulgat legea care impune vânzarea TikTok către un investitor american. Șeful aplicației anunță că nu pleacă ...
Președintele american Joe Biden a promulgat astăzi legislația privind acordarea de ajutoare către Ucraina, Israel și ...