Cum va scădea profitul Hidroelectrica în acest an şi în următorii, din cauza OUG 114 – scenarii. Plus: listarea companiei la BVB este afectată

În condiţiile în care este afectată semnificativ până în anul 2022 de prevederile OUG 114, Hidroelectrica, cea mai profitabilă companie a statului român, e elaborat câteva scenarii de profitabilitate pentru următorii ani, în funcţie de cum va fi obligată să se conformeze reglementărilor.
Mihai Nicuţ - Dum, 16 iun. 2019, 18:11
Cum va scădea profitul Hidroelectrica în acest an şi în următorii, din cauza OUG 114 - scenarii. Plus: listarea companiei la BVB este afectată

OUG 114 a afectat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, pe două planuri. Primul este plata taxei de 2% pe cifra de afaceri anuală. Al doilea este impunerea de vânzare a unei cantităţi de până la 65% la preţuri reglementate, preţuri care, potrivit legii, sunt egale cu costul de producţie al energiei plus marjă reglementată de 5%.

Pentru acest an, preţul la care vinde compania este de 112 lei/MWh, mult sub preţul pieţei, iar cantitatea pe care o va vinde este de circa 1,6 TWh, circa 10% din producţie

Aceste obligaţii cad în sarcina companiei şi în 2020 şi în 2021 şi, parţial, în 2022, în cazul în care prevederile OUG 114 nu se modifică, aşa cum de altfel se tot vorbeşte. Ca atare, compania şi-a previzionat evoluţia, în trei scenarii. Scenariul iniţial este cel în care OUG 114 n-ar exista, cel de bază- în care compania este obligată de vândă 65% din producţie la preţ de cost plafonat plus marjă de 5%, să plăteasca taxa de 2% şi să plătească statului 35% din rezerve iar cel optimist în care obligaţia de vânzare la reglementat ar scădea la jumătate, adică la 32,5% din producţie. Iată prognozele pentru perioada 2019-2021

2019: Profit la 71% din cât ar fi fost dacă nu era OUG 114

În scenariul inţial pentru acest an, deci fără OUG 114, compania bugetase un proft brut de 2,24 miliarde de lei, similar cu cel din 2018 care este posibil să fi fost chiar mai mare, în condiţiile în care, până acum, se anunţă un an ceva mai bun, cu un al doile trimestru bogat în precipitaţii, ceea ce a dus producţia la niveluri de maxim istoric în anumite zile. În scenariul de bază, deci cu prevederile OUG 114 neschimbatre şi cu obligaţia de a vinde până la 65% la preţ reglementat, profitul brut estimat este de 1,59 miliarde de lei, adică doar 54% din cel care ar fi fost dacă n-ar fi existat OUG. Despre scenariul optimist nu e cazul pentru acest an, ANRE alocând deja cantităţile până la finalul anului

2020: Profit la jumătate

Pentru anul viitor, în scenariul fără OUG, compania ar fi avut un profit brut de circa 2,6 miliarde de lei. În scenariul de bază, deci cu OUG ca acum şi cu alocări de 65% pentru reglementat, profitul brut ar scădea la 1,4 miliarde de lei, deci la un nivel de 54% din cel prognozat dacă nu era în vigoare OUG. În scenariul optimist, cu doar 32,5% din producţie vândută la reglementat, profitul ar fi de 2,07 miliarde, deci la un nivel de 80% din cel initial.

2021: Profit la nivel de 60% din cât ar fi fost dacă nu exista OUG 114

În scenariul iniţial, prognoza pentru 2021 arăta un profit brut de 2,74 miliarde de lei, dacă nu exista OUG-ul (sau dacă nu va mai exista). În scenariul de bază, deci cu alocări ridicate pentru piaţa reglementată, profitul brut scade la 1,61 miliarde de lei (59% din cât s-ar fi realizat), iar în scenariul optimist, cu alocare redusă la doar 32,5% pentru reglementat, profitul brut ar creşte la 2,26 miliarde de lei, deci la 82% din cel iniţial.

Citeşte şi:

Sidex Galaţi a cumpărat energie de la Hidroelectrica pentru tot anul 2021. Într-o singură zi, a contractat un sfert din consumul anual

Hidroelectrica a făcut aceste scenarii în condiţiile în care este incert câtă energie va vinde la preţ plafonat anul viitor, în 2021 şi în primele luni din 2022. În lege scrie „până la 65%”, şi totul depinde de alocările pe care le va face ANRE. Ce se întîmplă dacă Hidroelectrica îşi contractează mai mult de 35% din energia care va fi livrată anii următori, prin contracte pe piaţa liberă, la preţul pieţei? ANRE spune că nu obligă la procente, dar dacă va cere energie pentru reglementat. Hidroelectrica trebuie să se conformeze.

„Nu trebuie să trimit eu recomandare, ei știu foarte bine metodologia. În mod normal nu ar trebui să vândă mai mult de 35% din producția estimată. 35% sau 65% e un procent din producție. Este până la 65% pe reglementat. 35% pot să vândă lejer din producția lor. Eu nu pot să interzic să vândă o anumită cantitate. Nu scrie în nicio reglementare că n-au voie, dar când ajungem acolo, când ei trebuie să dea o anumită cantitate pentru piața reglementată, și nu o au, atunci vom avea discuții” spunea vicepreşedintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege, la începutul lui aprilie.
Până atunci, îl las să estimeze el (producătorul-n.red.) cât va produce la momentul respectiv, să vândă pe contracte pe termen lung cât vrea el, dar, dacă nu le are la dispoziție (cantitățile-n.red.) când am nevoie de ele pentru reglementat, atunci mai vedem”, a spus Bege, care a a refuzat să spună care vor fi sancţiunile.

Citeşte şi:

Hidroelectrica a înregistrat cea mai mare producţie de energie din istorie

Listarea la bursa, afectată de prevederile OUG

Unul dintre dezideratele statului şi a conducerii companiei este listarea la bursa a unui pachet de acţiuni nou-emise, reprezentând 10% din capital. Compania a început să caute consultanţii pentru listare dar atrage atenţia că, dacă se menţin actualele condiţii în care Hidroelectrica trebuie să vândă atâta energie la preţ plafonat, valoarea de piaţă a companiei se va reduce, iar suma de bani obţinută la listare va fi mult mai mica.

„Dacă discutăm de OUG 114/2018 în vigoare în anul listării, poate să însemne până la 65% preț reglementat, ceea ce se va traduce într-o scădere drastică a indicatorilor financiari ai companiei și într-o scădere artificială a valorii la care se va produce listarea în detrimentul statului român până la urmă, pentru că vânzarea pachetului de acțiuni este a statului român, ori această diminuare artificială a valorii companiei nu cred că-și are sensul.Suntem extrem de optimiști pentru că am văzut o serie de declarații în zona Guvernului privind modificarea OUG 114/2018. Dacă se dorește listare probabil prevederile privind prețul reglementat nu ar trebui să mai existe, să ne întoarcem la piața liberă astfel încât investitorii să plătească pe pachetul de acțiuni la Hidroelectrica un preț corect, nu unul diminuat artificial de o prevedere temporară”, a declarat directorul companiei, Bogdan Badea, pentru publicaţia Financial Intelligence.

Hidroelectrica a înregistrat în 2018 un profit net de 1,97 miliarde de lei, cel mai mare din istorie. Compania este controlată de stat, cu 80%, iar celălat acţionar este Fondul Proprietatea, care deţine restul titlurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
Zelenski: Deblocarea ajutorului militar american pentru Ucraina este de o importanță critică
O decizie rapidă a Congresului SUA pentru deblocarea noului ajutor american de peste 60 de miliarde de dolari destinat Ucrainei este de o "importanţă critică", a declarat luni preşedintele......
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul Transporturilor
„Autostrada Ford Otosan”: UMB ar putea finaliza în octombrie lucrările la tronsonul 4 al DEx12 – ministrul ...
Termenul estimat de finalizare a lucrărilor pe tronsonul 4 al Drumului Expres Craiova - Pitești (DEx12) este luna octombrie ...
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Nou investitor în regenerabile în România: compania finlandeză Korkia vrea să dezvolte un portofoliu de 600 MW în fotovoltaic
Compania finlandeză Korkia și dezvoltatorul român de energie regenerabilă Econous Green Energy au încheiat un parteneriat ...
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Greciei își înrăutățește estimările privind evoluția economiei în acest an
Banca Centrală a Greciei (BoG) a înrăutăţit luni previziunile privind evoluţia economiei, pentru a doua oară din decembrie, ...