Cum vrea Gazprom să blocheze gazele de şist

Moscova face tot posibilul ca să oprească dezvoltarea producţiei de gaze alternative în Europa, mai ales în Bulgaria şi România, acolo unde este prezentă compania americană Chevron.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 06:11
Cum vrea Gazprom să blocheze gazele de şist

„Atât timp cât Rusia are gaz natural, conducerea ei va face tot posibilul ca să blocheze dezvoltarea producţiei de gaze alternative în alte state”, susţineau, la începutul lunii octombrie 2011, economiştii Maksim Logvinov şi Vladislav Jukovski, într-o analiză pentru portalul politkom.ru.

Dacă ne uităm la declaraţiile recente ale eurodeputatului polonez Boguslaw Sonik, analiştii ruşi par să fi avut dreptate, scrie Adevărul.

„Compania  rusă Gazprom se află în spatele ecologiştilor care se manifestă  împotriva exploatării gazelor de şist în Europa”, a declarat, la începutul acestei luni, Boguslaw Sonik.

Acesta a declarat că Gazprom încearcă să influenţeze politicieni europeni care au legături cu organizaţii nonguvernamentale ecologiste. Sonik a dat exemplul Bulgariei, unde ecologiştii, împinşi de la spate de lobiştii companiei ruse de petrol şi gaze, au reuşit să convingă guvernul de la Sofia să interzică exploatarea gazelor de şist. Citeşte mai mult pe Adevărul

Te-ar mai putea interesa și
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Încep misiunile de control AEP la partidele politice
Autoritatea Electorală Permanentă începe marţi misiunile de control la partidele politice....
New York – Atac în Times Square, doi morţi
New York – Atac în Times Square, doi morţi
Una dintre cele două persoane rănite luni cu un cuţit de către o femeie în zona turistică Times Square din New York ...
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Explozii la Kiev în timpul unei alerte de rachete balistice. Patru morţi
Un atac "masiv" cu rachete şi drone a ucis cel puţin patru persoane la Kiev şi în regiunea sa, au anunţat marţi dimineaţă ...
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, însă doar în unele stații
Motorina s-a ieftinit în benzinării azi, exact cu cât a scăzut acciza. Prețul a scăzut ușor sub pragul de 10 lei litrul, ...
OMV Petrom, liderul pieței de distribuție a carburanților, a redus în această dimineață prețul motorinei standard ...