Cumpără acţiunile Prospecţiuni SA. Firma lui Tender este subevaluată

06 03. 2013
ovidiu_tender1__40051100_45562100

Noul preţ ţintă pentrui acţiunile Prospecţiuni SA Bucureşti (PRSN) este de 0,228 lei / titlu, cu 20% peste preţul de la Bursa de Valori Bucureşti  (BVB), unde compania este evaluată la 135 de milioane de lei.

Prospecţiuni (PRSN) „continuă să fie subevaluată, în urma analizei fundamentale (a performanţelor companiei, n.r.), chiar dacă rezultatele preliminare pe 2012 au fost în urma estimărilor noastre“, scrie Andrei Rădulescu, analist senior la  SSIF broker Cluj Napoca, în raportul primit la redacţia ECONOMICA.NET.

Indicatorii care măsoară performanţele companiei sunt sensibil sub mediile celor ale firmelor din acelaşi domeniu cu care Prospecţiuni (PRSN) este comparată: patru companii americane printre care Schlumberger şi Halliburton, ca şi două companii norvegiene.

Acţiunea Prospecţiuni (PRSN) are indicatorul PER (raportul preţ/acţiune faţă de profit net/acţiune, n.r.) de numai 6,8, în vreme ce media companiilor analizate este de 16,4.

Compania este subevaluată şi după raportul dintre preţul acţiunii şi vânzări (0,4 faţă de media 2,2), respectiv după cel dintre preţ şi valoarea contabilă (0,4 faţă de media 2,3), potrivit analistului de la SSIF Broker Cluj Napoca.

Prospecţiuni (PRSN) a obţinut un profit brut de 23,7 milioane de lei (19,9 milioane, după taxarea cu 16%), anul trecut, cu peste 38% sub cel din 2011.

Cifra de afaceri a companiei a scăzut uşor (0,3%) până la 314,3 milioane de lei, de asemeni cu doar un milion sub estimarea anterioară Broker Cluj.

Compania controlată de omul de afaceri Ovidiu Tender este liderul autoritar al pieţei de prospecţiuni geologice, iar principalii săi clienţi sunt OMV Petrom şi Romgaz.

Prospecţiuni (PRSN) a declanşat „o politică agresivă de internaţionalizare“ şi pare să fi găsit o soluţie la dependenţa de marii săi clienţi, prin extinderea operaţiunilor în străinătate.

În urma prospectării în perimetrele din Africa, PRSN a găsit zăcăminte exploatabile de metale grele, precum zirconiu şi titan. În diferite stadii de prospectare se află resursele  aur, cupru şi fosfaţi.

Compania a încheiat cu Petrom un contract de explorări de 80 de milioane de euro, pe următorii ani, se mai spune în raportul Broker Cluj.