Cumpără Bursa Bucureşti, dar cu mai multă prudenţă, recomandă analiştii

Analiştii de la Broker Cluj Napoca au redus preţul ţintă la care ar putea ajunge acţiunile Bursei de Valori Bucureşti (BVB), din cauza rezultatelor relativ slabe ale BVB, compania care administrează piaţa cu acelaşi nume. Recomandarea „Cumpără“ a fost păstrată, potrivit raportului primit la redacţia ECONOMICA.NET.
Adrian N. Ionescu - lun, 18 feb. 2013, 14:09
Cumpără Bursa Bucureşti, dar cu mai multă prudenţă, recomandă analiştii

În numai două săptămâni, preţul ţintă pentru acţiunile BVB a fost stabilit mai jos cu aproape un leu, la 24,96 lei / acţiune, potrivit raportului primit de ECONOMICA.NET, de la Broker Cluj Napoca. Preţul ţintă încă este cu 20% mai mare decât cel actual din piaţă.

Între timp, Bursa de Valori Bucureşti S.A. (BVB), a raportat rezultatele preliminare pe anul trecut.

Profitul Bursei a scăzut la jumătate, anul trecut, adică până la 8,98 milioane de lei, iar afacerile i-au valorat cu 19,5% mai puţin, 17,51 milioane de lei.

Acţiunile BVB „au potenţial de creştere şi, de aceea, recomandarea „Cumpără“ rămâne neschimbată. Totuşi, rezultatele preliminare pe 2012 sunt în urma previziunilor din scenariul de bază“, a explicat Andrei Rădulescu, autorul raportului Broker Cluj.

Recomandarea abia afost schimbată la sfârşitul lunii trecute, din „Păstrează“.

Bursa are perspective favorabile pe termen scurt, pentru că sunt aşteptate listările marilor companii de stat. Analistul a mai luat în calcul îmbunătăţirea percepţiei riscului de către jucătorilor de pe piaţă.

BVB continuă să fie subevaluată din punctul de vedere al raportului dintre preţul de piaţă şi profitabilitatea companiei, dar uşor supraevaluată din punctul de vedere al raportului dintre preţul acţiunii şi vânzările companiei împărţite la numărul de acţiuni.

Valoarea indicatorului preţ acţiune / vânzări este 8,9, superior mediei de 8,6 a burselor cu care este comparată. Adică preţul este mare.

Totdată, rata PER (price earning ratio), care face raportul dintre preţul acţiunii şi profitul net ăpe acţiune, este puţin 17,4, dar sub media de 20,4 a companiilor bursiere, cu care BVB S.A. este comparată de analist. Adică, din acest punct de vedere preţul este mic.

În scopul evaluării performanţelor BVB S.A., acestea au fost comparate cu cele ale unor burse ca acelea din Malaezia, Spania, dar şi cu liderele globale NYSE Euronext (New York), Deutsche Boerse, London Stock Echange, Hong Kong, Malaezia şi Singapore.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze, nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Analiştii fac estimări de preţ ţintă pentru următoarele 12 luni, cercetând activele companiei şi comparându-le cu performanţele altor companii similare.

Estimările de preţ ţintă nu sunt decât repere, şi nu sugestii, chiar dacă sunt denumite recomandări. Sunt, de obicei, modificate mai devreme de 12 luni, pentru că intervin schimbări relevante în evoluţia performanţelor companiei.

Nici autorii estimărilor şi nici  ECONOMICA.NET nu-şi asumă răspunderea pentru rezultatele deciziilor de investiţii, luate de investitori, în funcţie de profilul de risc al investitorului.

 

Te-ar mai putea interesa și
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul grupului
Managerul pentru Europa al Ahold Delhaize, care supervizează activitatea Mega Image și Profi, a fost numit în boardul ...
Margaret Versteden-Van Duijn, australianca numită anterior pe poziția de Chief Executive Officer (CEO) al Ahold Delhaize Europa & Indonezia, a devenit și membru în Comitetului Executiv......
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Ce s-a întâmplat pe piaţa românească de fuziuni şi achiziţii, în primele nouă luni din 2026 – Top tranzacţii
Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii (M&A) a înregistrat, în primele nouă luni ale anului 2026, tranzacţii, ...
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita ...
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...