Încă o zi cu maxim istoric pentru aur şi dolar. Euro creşte la 4,77 lei – curs BNR

Economica.net
17 02. 2020
exchange_amanet_45676543_61630800_72861100

Euro a crescut la 4,77 lei, faţă de 4,76 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă. Pe 7 februarie 2020, moneda europeană a atins cel mai slab nivel, în faţa leului, din 13 noiembrie 2019 încoace. Euro a stat timp de 48 de şedinţe consecutive la nivelul de 4,77 lei. Euro a atins maximul istoric în faţa leului (4,7808 lei/euro) pe 21 noiembrie 2019. Moneda europeană a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa monedei naţionale de cinci ori în şase şedinţe (14 noiembrie 2019-21 noiembrie 2019). Pe piaţa interbancară a depăşit pragul de 4,80 lei pe 27 şi 28 noiembrie. 

Dolarul rămâne la 4,40 lei, aproape de cursul anunţat vineri de BNR când a atins din nou cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,4000 lei.

Băncile comerciale au anunţat pe 17 februarie, cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,80 lei şi 4,84 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,7694 lei/euro, 4,4000 lei/dolar, 5,7297 lei/liră sterlină, 4,4840 lei/franc elveţian.

Lira sterlină a crescut la 5,73 lei, faţă de 5,72 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă şi atinge cel mai ridicat nivel din 23 iunie 2016 când cursul BNR a fost de 5,88 lei..

ROBOR la trei luni a scăzut la 3,12%, faţă de 3,15%, nivelul din şedinţa precedentă şi a atins cea mai mică valoare din 16 decembrie 2019 când cotaţia ROBOR 3M a fost tot de 3,12%.

ROBOR la şase luni a scăzut la 3,21%, faţă de 3,23%, nivelul din şedinţa precedentă şi atinge cea mai scăzută valoare din 19 decembrie.

Aurul a crescut la 223,7158 lei pentru un gram, faţă de 222,8755 lei pentru un gram, și a atins, din nou, cel mai mare nivel din istorie în faţa leului. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Citeşte şi Cel mai prost an din istorie pentru leu în faţa euro. Cursul mediu anual BNR: 4,7452 lei/euro