Curs BNR, luni, 22 iunie – Euro rămâne la 4,84 lei

Economica.net
22 06. 2020
exchange_amanet_45676543_61630800

Euro a rămas la 4,84 lei, aproape de cursul anunțat în şedinţa precedentă de BNR. Pe 17 martie 2020, euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului: 4,8448 lei/euro.

Pe 19 martie 2020, moneda europeană a crescut pe piaţa interbancară până la 4,87 lei. Pe 21 februarie 2020, euro a depăşit pentru prima dată pragul de 4,8 lei la cursul de referinţă anunţat de BNR şi a atins, la acel moment, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale. De atunci, moneda unică europeană nu a mai scăzut sub acest prag, ba chiar l-a depăşit de mai multe ori şi a atins în mai multe rânduri recorduri în faţa leului.

Dolarul rămâne la 4,31 lei, aproape de nivelul anunţat în şedinţa precedentă de la BNR. Pe 23 martie, dolarul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului: 4,5316 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat vineri un curs de referinţă de 4,8421 lei/euro, 4,3181 lei/dolar, 5,3608 lei/liră sterlină, 4,5383 lei/franc elveţian.

Lira sterlină a scăzut la 5,35 lei, faţă de 5,36 lei, cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

ROBOR la trei luni a crescut la 2,19%, faţă de 2,18%, valoarea de ieri. Pe 15 iunie, ROBOR 3M a ajuns la cea mai scăzută valoare (2,15%) din 20 aprilie 2018 încoace (2,13%).

ROBOR la şase luni a crescut la 2,25%, faţă de 2,24%, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 17 iunie, ROBOR 6M a atins cel mai scăzut nivel din 25 ianuarie 2018 (2,24%) încoace.

Aurul a crescut până la 242,5507 lei pentru un gram, faţă de 240,0152 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cel mai ridicat nivel din istorie în faţa leului pe 18 mai. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.