Euro scade după ce a atins cinci recorduri istorice în faţa leului în şase şedinţe – curs BNR: 4,7729 lei/euro

Economica.net
22 11. 2019
exchange_675894930_34716600

Euro scade la 4,7729 lei, faţă de 4,7808 lei, nivelul de ieri anunţat de BNR când a atins un nou maxim istoric în faţa leului. A fost a cincea oară în şase şedinţe când euro a atins ceea mai ridicată valoare din istorie în faţa monedei naţionale şi pentru prima dată când moneda europeană ajunge la 4,78 lei, la cursul oficial anunţat de Banca Naţională.

Băncile comerciale au anunţat pe 22 noiembrie, cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,80 lei şi 4,85 lei.

Dolarul rămâne la 4,31 lei, aproape de cursul anunţat ieri de BNR. Moneda americană a atins, pe 1 octombrie, cel mai ridicat nivel din istorie în faţa monedei naţionale, conform site-ului BNR – 4,3605 lei/dolar. 

Lira sterlină a scăzut la 5,55, faţă de 5,58 lei, cursul BNR anunţat în şedinţa precedentă. Pe 18 noiembrie, moneda britanică a atins cea mai ridicată valoare din ultimii trei ani şi patru luni. Pe 13 august 2019, moneda britanică a atins cel mai scăzut nivel din septembrie 2017: 5,0921 lei.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de  4,7808 lei/euro, 4,3144 lei/dolar, 5,5850 lei/liră sterlină, 4,3531 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a crescut la 3,00%, faţă de 2,99%.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,09%.

BNR a anunţat noul IRCC valabil de la 1 octombrie 2019: 2,66%, faţă de 2,63%, cel anunţat pe 1 iulie 2019.

ROBOR 2019 – IRCC  BNR a anunţat pe 2 mai, pentru prima dată, noul indice de referinţă trimestrial pentru creditele acordate consumatorilor, numit pe scurt IRCC. Cotaţia a fost de 2,36%.

Aurul a crescut la 204,0654 lei pentru un gram, faţă de 203,6385 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Pe 3 septembrie 2019, aurul a atins un nou maxim istoric, 212,9744 lei pentru un gram, conform datelor disponibile pe site-ul BNR. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Datele pentru cursul valutar interbancar sunt preluate de pe Bloomberg.com.