Ziua şi recordul la BNR. Dolarul creşte şi atinge un nou maxim istoric în faţa leului – curs BNR vineri, 23.09.2022

23 09. 2022
dolar 100 65756756

Curs valutar – Euro a început ziua la valori cuprinse între 4,9409 – 4,9435 lei. Cursul BNR anunţat azi, 23 septembrie, a fost de 4,9437 lei/euro, faţă de  joi, 22 septembrie 2022 când a fost de 4,9412 lei/euro. Moneda europeană a atins, pe 22 septembrie 2021, cel mai mare nivel din istorie, în faţa leului, la cursul BNR (4,9495 lei).

Dolarul a crescut azi la 5,06 lei, faţă de 5,01 lei, nivelul precedent de la BNR. Este cel mai mare nivel din istorie în faţa leului anunţat la cursul de referinţă al Băncii Naţionale.

Lira sterlină a scăzut la 5,62 lei,  faţă de 5,66 lei,  cursul anunţat de BNR în şedinţa precedentă.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat în şedinţa precedentă un curs de referinţă de 4,9412 lei/euro, 5,0103 lei/dolar, 5,6620 lei/liră sterlină, 5,1334 lei/franc elveţian.

ROBOR  la trei luni a rămas la 7,91%, acelaşi nivel cu cel din şedinţa precedentă. ROBOR 3M a spart pragul de 8% pe 1 august 2022 şi a atins cea mai ridicată valoare din 1 februarie 2010 (record al ultimilor 12 ani şi jumătate,  8,14%, 8 august 2022).

ROBOR la şase luni a crescut la 8,08%, faţă de 8,07%, nivelul din şedinţa precedentă. ROBOR 6M a depăşit pragul de 8% pe 29 iulie 2022 şi a atins cea mai ridicată valoare din 1 februarie 2010 încoace pe 9 august 2022  (record al ultimilor 12 ani şi jumătate, 8,27%, 9 august 2022).

La începutul anului 2022, ROBOR 3M se afla la 3,02%, iar ROBOR 6M era la 3,14%.

ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei. Indicele se stabileşte zilnic de BNR ca medie aritmetică a cotaţiilor practicate de zece bănci selectate de Banca Naţională.

IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor), reglementat de OUG 19/2019, este de 2,65% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2022, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,86%.

Aurul a crescut la 269,8092 lei pentru un gram, faţă de 268,9491 lei pentru un gram, nivelul din şedinţa precedentă. Aurul a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului, la cursul BNR, pe 7 martie 2022: 293,9846 lei pentru un gram. Nu există date pe site-ul băncii centrale pentru valorile metalului preţios înainte de 2005.

Datele pentru cursul BNR au ca sursă site-ul oficial al Băncii Naţionale a României, iar cele pentru cursul valutar interbancar au ca sursă bloomberg.com.