Cursă strânsă în alegerile legislative din Olanda, potrivit sondajelor de opinie

Economica.net
10 09. 2012
olanda_haga_70823900_58068000

PvdA, proeuropean, a beneficiat de o susţinere puternică şi continuă în intenţiile de vot în ultimele două săptămâni, iar şeful Guvernului în exerciţiu a asigurat că laburiştii sunt „o ameninţare pentru Olanda”, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul De Telegraaf.

Preluarea puterii de către laburişti s-ar solda cu „pierderea a 76.000 de locuri de muncă” şi o criză a sistemului de sănătate publică, a declarat el.

Ultimul sondaj publicat sâmbătă de televiziunea publică NOS îi plasează pe laburiştii din cadrul PvdA şi pe liberalii din VVD la egalitate, cu câte 35 de mandate fiecare, din totalul de 150 puse în joc la aceste alegeri.

Vineri, un sondaj publicat de institutul Maurice de Hond acorda laburiştilor 32 de mandate, aceştia situându-se la o diferenţă de un loc în spatele liberalilor.

Liderul laburist Diederik Samson a ripostat reproşându-i rivalului său că agită spectrul „panicii”. „Credeam că facem campanie pe baza alegerilor noastre politice pentru a convinge alegătorii, şi nu pe a spune în ce măsură ceilalţi sunt răi. Cred că nimeni nu vrea acest lucru”, a declarat el la Utrecht.

Potrivit politologului Andre Krouwel, declarațiile șefului Guvernului arată că liberalii privesc cu îngrijorare ascensiunea laburiștilor în sondaje.

În 2010, VVD a câștigat alegerile la diferență de un mandat, dar de această dată dinamica pare să fie în favoarea PvdA.