Cursul a coborât spre 4,43 lei/euro la finalul sesiunii

Economica.net
04 07. 2013
lei_05989400

În jurul orei 16:30, băncile au cotat euro la 4,4325 – 4,4345 lei, în scădere faţă de nivelurile de la aceeaşi oră de miercuri, de 4,4510 – 4,4540 lei/euro.

La deschiderea şedinţei interbancare de joi, euro a fost cotat 4,4400 – 4,4425 lei, iar în prima parte a sesiunii cursul a variat în jurul nivelului de 4,44 lei/euro.

Spre finalul sesiunii, cotaţiile au coborât spre 4,43 lei/euro, în linie cu regiunea, după ce preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat că va încerca să limiteze costurile de împrumut, pentru a ajuta economiile statelor din zona euro.

La finalul sesiunii locale, zlotul şi forintul erau în creştere cu 0,6% şi, respectiv, 0,3%, în raport cu euro.

Cursul de referinţă anunţat joi de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu aproape 1 ban, la 4,4420 lei/euro, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare.

Pentru dolarul american, banca centrală a publicat joi un curs de 3,4165 lei/dolar, cu 1,72 bani sub ziua anterioară, când rata de schimb a fost de 3,4337 lei/dolar.

Leul s-a întărit şi în raport cu francul elveţian, cursul de schimb de la 3,6180 lei/franc la 3,6048 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate joi de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi sunt de 4,55% – 5,05% pe an, după ce miercuri au fost la 4,54% – 5,04% pe an.

În acelaşi timp, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au continuat să scadă şi au ajuns la 4,58% – 5,08% pe an, de la intrevalul 4,68% – 5,18% înregistrat miercuri. Dobânzile încadrează, astfel, rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5% pe an.