Cursul a coborât sub 4,3950 lei/euro spre finalul sesiunii

Cotaţiile monedei naţionale au coborât sub 4,3950 lei/euro spre finalul sesiunii interbancare de joi, după ce în prima parte a zilei a atins un maxim de 4,4 lei/euro, într-o piaţă cu volume medii de transfer, potrivit dealerilor.
Economica.net - J, 14 mart. 2013, 15:13
Cursul a coborât sub 4,3950 lei/euro spre finalul sesiunii

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3925 – 4,3950 lei, în scădere faţă de nivelul de la finalul şedinţei de miercuri, când schimburile s-au perfectat la 4,3970 – 4,3980 lei/euro.

La deschidere, euro a fost tranzacţionat la 4,3925 – 4,3975 lei, iar în prima parte a sesiunii rata de schimb a atins un maxim de 4,4 lei/euro, pe fondul cererii comerciale de euro, care nu şi-a găsit contraparte la vânzare, potrivit dealerilor.

În a doua parte a zilei, cursul a coborât treptat, până la 4,3925 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat joi un curs de referinţă în creştere cu 1,38 bani, la 4,3975 lei/euro. În sesiunea precedentă cursul a fost de 4,3837 lei/euro.

Leul a continuat să piardă teren şi în raport cu dolarul american, iar cursul a urcat mai accentuat, cu 3,22 bani, la 3,3997 lei/dolar.

Totodată, paritatea leu/franc elveţian a crescut de la 3,5572 lei/franc la 3,5646 lei/franc.

Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Totodată, dobânzile la lei au continuat să scadă, cele cu scadenţa la o zi ajungând la 1,12 – 1,62%, pe fondul surplusului de lei din piaţă. Totodată, randamentele pentru depozitele pe o săptămână au scăzut de la 3,3 – 3,8% la 2,07 – 2,57% pe an.

Miercuri au ajuns la scadenţă titluri de 2,6 miliarde lei, care se adaugă la cele 2,5 miliarde de lei ajunse la maturitate săptămâna trecută. Totodată, dealerii cred că lichiditatea din piaţă este suplimentată şi de plătile realizate de Ministerul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Nicuşor Dan: Sper că pe partea administrativă din MAE vom avea nişte progrese
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că speră ca pe partea administrativă a Ministerului Afacerilor Externe (MAE) să existe progrese, afirmând că unele schimbări din acest domeniu au......
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, lanțul de magazine cu produse sub 5 lei, deschide un nou magazin şi ajunge la 20 de unități în România
Action, retailerul internațional de tip discount pentru produse non-alimentare, continuă să se extindă pe piața din ...
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Românii de la Simtel semnează primele lor proiecte din Italia, 15 MW. Participă la licitații pentru construirea a 300 MW
Simtel, grup de inginerie și tehnologie listat pe Piața Principală a Bursei de Valori București și unul dintre cei mai ...
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Trump vrea să aloce 4 milioane de dolari pentru a sprijini media de dreapta din Europa (surse)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump intenţionează să cheltuiască patru milioane de dolari pentru a sprijini ...