Cursul a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,48 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

Cursul de schimb a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,48 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, într-o piaţă cu volume foarte reduse de tranzacţionare, după ce marţi cotaţiile au atins un minim de 4,4750 lei/euro, în urma deciziei Curţii Constituţionale privind referendumul.
Economica.net - mie, 22 aug. 2012, 07:44
Cursul a fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,48 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare

La deschidere euro a fost cotat la 4,4775 – 4,4800 lei, aproape de cotaţiile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4800 – 4,4805 lei/euro.

Ulterior, cursul a început să avanseze uşor şi s-a stabilizat peste 4,4800 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00 băncile cotau euro la 4,4810 – 4,4850 lei.

„Nivelul de 4,4750 lei/euro este urmărit, fiind, oarecum, un prag psihologic, deoarece cursul era aici când au început tensiunile politice privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Dacă acest nivel va fi spart în jos, atunci cred că se va ajunge destul de repede spre 4,45 lei/euro. Rămâne de văzut ce se va întâmpla. Momentan, piaţa este liniştită, iar volumele de tranzacţionare sunt foarte mici”, a afirmat un dealer.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul se aprecia cu 0,2% în raport cu euro, iar forintul era în scădere cu 0,2%.

În şedinţa de marţi, după anunţul Curţii Constituţionale, cursul a urcat pentru scurt timp, până la 4,5050 lei/euro, după care leul a început să se aprecieze, iar cotaţiile au coborât până la un minim al zilei de 4,4750 lei/euro.

Curtea Constituţională a anunţat marţi că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă în creştere cu 0,48 bani, la 4,4987 lei/euro.

În sesiunea precedentă, cursul s-a plasat la 4,4939 lei/euro. În sesiunea de vineri, cursul s-a plasat la 4,4852 lei/euro, reprezentând minimul ultimelor şase săptămâni.

După declanşarea procedurii de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu, la începutul lunii iulie, leul a pierdut puternic în raport cu euro, iar deprecierea maximă faţă de finele lunii iunie a fost de 4,4%, în urmă cu două săptămâni. Raportat la nivelul de vineri, leul a recuperat 3,5% faţă de nivelul maxim istoric, de 4,6481 lei/euro.

Pentru dolar, BNR a anunţat un curs de 3,6255 lei/dolar, în scădere cu 1,49 bani. În acelaşi timp, referinţa pentru franc a crescut de la 3,7413 lei/franc la 3,7469 lei/franc.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au continuat să fie reduse, de 4% – 4,5%. Dobânzile au început să scadă de marţi, după ce luni au avansat la 4,85% – 5,35% pe an încă dinainte ca BNR să anunţe o nouă plafonare a sumei cu care împrumută băncile prin operaţiuni repo.

Dealerii cred că scăderea dobânzilor este determinată în primul rând de faptul că băncile au constituit deja rezervele minime obligatorii cerute de BNR pentru actuala perioadă, care se va încheia joi, 23 august. Totuşi, ei nu exclud nici posibilitatea ca unele bănci să acceseze lichidităţi direct de la BNR prin operaţiuni repo bilaterale.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia își retrage ambasadorul din Ungaria, după ce Budapesta i-a acordat azil politic unui fost ministru adjunct polonez acuzat de corupție
Polonia își retrage ambasadorul din Ungaria, după ce Budapesta i-a acordat azil politic unui fost ministru adjunct polonez ...
Polonia şi-a retras ambasadorul din Ungaria, după ce guvernul premierului conservator ungar Viktor Orban i-a acordat azil politic unui fost viceministru polonez al justiţiei acuzat de corupţie,......
Update: Cod roșu de vijelie pentru București și localități din Ilfov și Giurgiu. Cod portocaliu de furtună în București și județul Dolj
Update: Cod roșu de vijelie pentru București și localități din Ilfov și Giurgiu. Cod portocaliu de furtună în București ...
Update: Administraţia Naţională de Meteorologie a schimbat în Cod roşu avertizarea pentru Bucureşti, unde sunt aşteptate, ...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va propune subvenționarea cu 50% a cheltuielilor cu combustibilul utilizat în legumicultură pentru organizaţiile de udători
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va propune subvenționarea cu 50% a cheltuielilor cu combustibilul utilizat în legumicultură ...
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, va propune subvenţionarea cu 50% a cheltuielilor cu combustibilul utilizat în legumicultură ...
Cererea puternică pentru cipuri umbrită de incertitudinea din piață
Cererea puternică pentru cipuri umbrită de incertitudinea din piață
ASML, coloana vertebrală a producției de chipuri avansate, și TSMC, cel mai mare producător de cipuri de siliciu din ...