Cursul a încheiat şedinţa interbancară foarte uşor sub cotaţiile de joi

Economica.net
12 07. 2013
lei_21382600

La deschiderea şedinţei de vineri, euro a fost cotat la 4,4190 lei, cu aproximativ 1 ban sub cotaţiile de joi din jurul orei 16:30, de 4,4280 – 4,4295 lei/euro.

Ulterior, cotaţiile au fluctuat foarte uşor în jurul nivelului de 4,42 lei/euro, iar spre finalul şedinţei a început să se îndrepte spre 4,43 lei/euro.

În jurul orei 16:30, euro era cotat pe piaţa interbancară la 4,4260 – 4,4270 lei, respectiv cu 0,2 – 0,25 bani sub închiderea de joi.

„Volumele de tranzacţionare au fost foarte mici atât pe piaţa locală, cât şi pe cele din regiune, astfel că orice ordin ceva mai mare influenţează cotaţiile”, a afirmat un dealer.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, leul era aproape în stagnare în raport cu euro, în timp ce zlotul se întărea cu 0,2% faţă de moneda unică europeană, iar forintul era în scădere cu 0,2%.

Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut şi vineri, pentru a patra sesiune consecutiv, şi a ajuns la 4,4210 lei/euro. Astfel, în ultimele patru zile, rata de referinţă a scăzut cumulat cu 2,75 bani, ceea ce indică o apreciere a leului cu 0,62% în raport cu euro.

Leul a continuat să se aprecieze şi vineri în raport cu dolarul american, pentru a doua zi consecutiv, cursul de referinţă coborând cu 0,8 bani, la 3,3870 lei/dolar.

Rata de schimb pentru francul elveţian a scăzut, deasemnea, şi a ajuns la 3,5672 lei/franc, respectiv cu 0,61 bani sub nivelul de joi, când francul a fost cotat la 3,5733 lei.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât la 3,11% – 3,61% pe an, după ce joi au fost la 3,35% – 3,85% pe an.

În acelaşi timp, dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut uşor, la 3,32% – 3,82% pe an, faţă de cele de joi, de 3,42% – 3,92% pe an.

Astfel, dobânzile sunt sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5% pe an.