Cursul a închis aproape de 4,4450 lei/euro

Economica.net
05 11. 2013
_dsc0621_23789300

În jurul orei 16:30, băncile schimbau euro la 4,4430 – 4,4450 lei, în creştere faţă de nivelurile de la aceeaşi oră de luni, de 4,4390 – 4,4410 lei/euro.

La deschiderea şedinţei, euro a fost cotat la 4,4390 – 4,4405 lei, iar pe parcursul zilei cotaţiile au fluctuat foarte uşor, în cadrul unor transferuri cu volume sub media zilelor precedente, spun dealerii. Intervalul de variaţie a fost de 4,4390 – 4,4450 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi că a redus dobânda cheie cu 0,25 puncte procentuale, la 4% pe an, minim istoric, şi a menţinut RMO. Acest anunţ nu a avut un impact vizibil asupra leului, întrucât piaţa anticipa decizia.

„Totuşi, după depăşirea momentului de expectativă, ar trebui să vedem leul evoluând pozitiv în următoarele zile, întrucât prognoza ING legată de date economice în SUA mai slabe decât consensul pieţei ar trebui să alimenteze apetitul pentru active cu risc relativ ridicat. Credem aşadar că până la finalul săptămânii leul ar putea înregistra avansuri dincolo de nivelul de 4,42 lei/euro pentru prima data în ultimele două luni”, afirmă analiştii ING Bank într-o notă transmisă marţi dimineaţă.

BNR a publicat un curs de referinţă de 4,4422 lei/euro, în creştere cu 0,66 bani faţă de luni. Cursul de referinţă anunţat luni de banca centrală a fost de 4,4356 lei/euro.

Leul a continuat să se deprecieze şi în raport cu dolarul american, cursul urcând cu 0,64 bani, de 3,29 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut la 3,6123 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi sunt de 0,85 – 1,35% pe an, faţă de 1,15% – 1,65% pe an în şedinţa precedentă.

În acelaşi timp, randamentele la o săptămână se plasau la 1,08 – 1,58%.