Cursul a închis uşor peste 4,36 lei/euro

Economica.net
05 03. 2013
_dsc0621_34055300

În jurul orei 16:30, băncile cotau euro la 4,3625 – 4,3640 lei, în scădere faţă de cotaţiile de la aceeaşi oră de luni, de 4,3655 – 4,3675 lei/euro.

La deschidere euro a fost cotat la 4,3625 – 4,3640 lei, iar pe parcursul sesiunii cursul a variat între un minim de 4,3600 lei/euro şi un maxim de 4,3645 lei/euro.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, zlotul se aprecia uşor, iar forintul era în scădere în raport cu euro.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă de 4,3612 lei/euro, în scădere cu 0,4 bani faţă de luni. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,3652 lei/euro.

Leul s-a apreciat şi în raport cu dolarul american, iar cursul de referinţă a coborât cu 1,15 bani, de la 3,3593 lei/dolar la 3,5478 lei/dolar.

Paritatea leu/franc elveţian a scăzut de la 3,5630 lei/franc la 3,5538 lei/franc.

Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate marţi de bănci pentru plasamentele cu scadenţă la o zi au scăzut la 4,81% – 5,31% pe an, după ce luni au fost la 4,96% – 5,44% pe an. Scăderea dobânzilor este determinată de lichiditatea mai ridicată pe care o au băncile după împrumuturile luate luni de la BNR prin licitaţia repo, dar şi pentru că marţi ajung la scadenţă titluri de stat în valoare totală de 2,5 miliarde lei.

Dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au scăzut de la 5,06 – 5,55% la 4,92 – 5,42% pe an.