Cursul a închis uşor peste 4,46 lei/euro

Economica.net
13 11. 2013
x_dsc0620_43508000

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,4620 – 4,4640 lei/euro, în creştere faţă de nivelul de la finalul zilei precedente, de 4,4545 – 4,4565 lei/euro.

Cotaţiile monedei naţionale au deschis aproape de 4,46 lei/euro sesiunea interbancară de miercuri şi au oscilat uşor peste acest nivel pe parcursul zilei, pe volume medii de transfer, potrivit dealerilor.

„Pentru restul acestei săptămâni prognozăm că leul va oscila între 4,43-4,47 lei/euro, cu cifra de creştere economică pentru T3 2013 de mâine (joi, n.r) alimentând probabil tendinţa de întărire pe care mizăm. Ne aşteptăm ca PIB să fi crescut cu 1% în T3 2013 în termeni trimestriali ajustaţi sezonier, uşor mai bine decât consensul pieţei, de 0,8%”, arată un raport ING Bank emis miercuri dimineaţă.

Valutele din regiune consemnau mişcări nesemnificative spre finalul sesiunii locale.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,4619 lei/euro, cu 0,74 bani peste nivelul de marţi. În sesiunea anterioară, cursul a fost de 4,4545 lei/euro.

Rata de schimb pentru dolarul american a coborât nesemnificativ, de la 3,3267 lei/dolar la 3,3264 lei/dolar.

În acelaşi timp, cursul de referinţă leu/franc elveţian a crescut de la 3,6136 lei/franc la 3,6227 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au continuat să fie reduse, de 0,79% – 1,29% pe an. În acelaşi timp, randamentele la o săptămână se plaseză la 0,98 – 1,48%.

Dobânzile sunt cu mult sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, aflată la 4% pe an, minim istoric.