Cursul a închis uşor sub 4,3600 lei/euro

Cursul de schimb a încheiat şedinţa interbancară de miercuri uşor sub 4,3600 lei/euro, după o şedinţă în care cotaţiile au depăşit uşor şi pentru scurt timp nivelul de 4,3600 lei/euro în a doua parte a zilei, însă volumele de valută tranzacţionată au continuat să fie reduse.
Economica.net - mie, 07 mart. 2012, 15:34
Cursul a închis uşor sub 4,3600 lei/euro

În jurul orei 16:30, tranzacţiile erau realizate la 4,3575 – 4,3590 lei/euro, aproape de nivelul de marţi.

Primele schimburi de miercuri au fost realizate la 4,3530 – 4,3560 lei/euro, iar pe parcursul sesiunii euro a fost cotat între 4,3530 lei şi 4,3620 lei.

La finalul şedinţei de la Bucureşti, forintul se deprecia cu aproape 0,9% în raport cu euro, iar alte monede ale statelor din regiune erau în stagnare.

Forintul s-a depreciat după ce Comisia Europeană a dat Ungariei un termen de o lună pentru modificarea a două legi controversate, privind justiţia şi protecţia datelor, cu avertismentul că în caz contrar va fi acţionată în justiţie, dar a decis să suspende procedura de infringment referitoare la independenţa băncii centrale.

„Jucătorii de pe pieţele externe sunt îngrijoraţi în principal de creşterea economică din zona euro şi China şi, totodată, aşteaptă să vadă ce se va întâmpla joi noaptea, când este termenul limită până la care creditorii privaţi ai Greciei pot decide dacă vor participa în mod voluntar la conversia de obligaţiuni”, a afirmat un dealer.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat miercuri o rată de referinţă cu 0,21 bani mai mare, de 4,3558 lei/euro.Cursul a înregistrat a şasea sesiunea consecutivă de creştere uşoară, în şedinţa precedentă plasându-se la 4,3537 lei/euro.

Leul s-a apreciat timid în raport cu dolarul, iar cursul a coborând cu 0,12 bani, de la 3,3126 lei/dolar la 3,3114 lei/dolar. Pentru francul elveţian, rata de schimb a urcat cu 0,26 bani, de la 3,6105 unităţi la 3,6131 unităţi.

Băncile au afişat dobânzi de 1,65 – 2,15% pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, de la 2,37 – 2,87% marţi. Totodată, randamentele pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au scăzut de la 2,73 – 3,23% la 2,14 – 2,64%.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...