Cursul a scăzut aproape de 4,4 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare, pe rulaje în creştere

Cursul de schimb a scăzut aproape de 4,4 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, într-o piaţă cu volume de tranzacţionare în creştere, potrivit dealerilor.
Economica.net - mie, 09 ian. 2013, 08:49
Cursul a scăzut aproape de 4,4 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare, pe rulaje în creştere

La deschidere euro a fost cotat la 4,4030 – 4,4050 lei, uşor sub nivelurile de marţi de la ora 16:30, de 4,4050 – 4,4080 lei/euro.

În prima oră cotaţiile au fluctuat foarte uşor, în cadrul unor tranzacţii cu volume în creştere. Astfel, cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4030 lei/euro, iar maximul a fost de 4,4060 lei/euro.

„Volumele sunt în creştere şi probabil că BNR cumpără euro pentru a reface rezerva valutară, având în vedere că ordine de cumpărare aproape de nivelul de 4,4 lei/euro au tot fost de la începutul acestui an”, a afimat un dealer.

După prima oră a şedinţei de la Bucureşti, zlotul şi forintul se depreciau cu câte 0,1% în raport cu euro, iar potrivit dealerilo, volumele de tranzacţionare pe aceste pieţe erau reduse.

Banca Naţională a României (BNR) a publicat marţi un curs de referinţă în scădere cu 1,17 bani, la 4,4106 lei/euro, reprezentând cel mai redus nivel de la finalul lunii aprilie 2012. O rată oficială mai redusă decât cea anunţată marţi, de 4,3970 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 30 aprilie.

Leul s-a apreciat semnificativ chiar înainte de închiderea sesiunii de luni, iar dealerii au spus că mişcarea a fost generată, cel mai probabil, de ordine de vânzare de euro din partea jucătorilor străini, care au investit în titlurile vândute de Ministerul Finanţelor.

Pentru dolarul american, banca centrală a anunţat o rată de schimb în scădere cu 3,09 bani, de 3,3608 lei/dolar, de la 3,3917 lei/dolar luni.

Rata de referinţă pentru francul elveţian a scăzut de la 3,6583 lei/franc la 3,6474 lei/franc. Astfel, cursul de referinţă leu/franc elveţian a atins un nou minim din 27 aprilie 2012, dată când francul a fost cotat la 3,6416 lei.

Dobânzile afişate miercuri dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele pe termen de o zi sunt la 5,5% – 6% pe an, după ce marţi au fost la 5,31% – 5,81% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a atacat graniţa României cu Ucraina. Punctul de frontieră de la Isaccea este închis – Ce spune Zelenski
Rusia a lovit din nou la granița cu România și a distrus un punct de trecere, Orlivka, vama din Ucraina, care face legătura cu țara noastră, informează DIGI 24. Efectele acestei lovituri se......
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Situaţia gravă a şomajului în rândul tinerilor continuă. 30,8%, în iulie. Câţi şomeri sunt în România (date INS)
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iulie, în scădere cu 0,4 puncte procentuale faţă de ...
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate de STARK
Parteneriat româno-german în domeniul apărării: OVES Enterprise integrează Nemesis AI în sistemele autonome dezvoltate ...
OVES Enterprise, companie românească de tehnologie specializată în sisteme autonome și aplicații bazate pe inteligență ...
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
China – Capacitatea de producţie de energie fotovoltaică a depăşit-o pe cea a termocentralelor pe cărbune
Autorităţile chineze au anunţat marţi că panourile fotovoltaice sunt acum principala sursă de energie a ţării, depăşind ...