Cursul a scăzut aproape de 4,44 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de astăzi

Cursul de schimb leu/euro a scăzut şi în prima oră a şedinţei interbancare de miercuri, ajunând aproape de 4,44 unităţi, într-o piaţă unde ordinele de vânzare de euro au continuat să fie mai mari decât cele de cumpărare.
Economica.net - mie, 26 iun. 2013, 07:50
Cursul a scăzut aproape de 4,44 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de astăzi

Leul s-a întărit cu 0,9% în raport cu euro în prima oră a şedinţei de miercuri, menţinându-se pe linia de apreciere pe care a intrat marţi, când a urcat cu 1% faţă de moneda unică europeană. Astfel, raportat la nivelurile de la finalul săptămânii trecute, leul este în creştere cu aproape 2%.

Analiştii ING Bank au afirmat încă de marţi că leul s-ar putea aprecia având în vedere că în această săptămână trebuie plătite licenţele telecom în valoare de circa 500 milioane euro.

La deschiderea şedinţei de miercuri, euro a fost tranzacţionat la 4,48 lei, în imediata apropiere a nivelurile de marţi din jurul orei 16:30, de 4,4800 – 4,4810 lei/euro.

Ulterior, ordinele de vânzare de euro au continuat să ducă cursul în jos, iar cel mai redus nivel tranzacţionat a fost de 4,4410 lei/euro.

La scurt timp după ora 10:00, băncile cotau euro la 4,4400 – 4,4425 lei, respectiv cu 3,85 – 4 bani sub închiderea de marţi, iar volumele de tranzacţionare erau peste media primei ore a unei şedinţe obişnuite.

Astfel, leul este în creştere cu 0,9% în raport cu euro, în timp ce zlotul şi forintul sunt în scădere cu câte 0,5%.

Cursul de referinţă anunţat, marţi, de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut cu 3,39 bani, la 4,4870 lei/euro, şi a atins cel mai redus nivel din ultimele şapte zile. Rata de schimb a coborât, astfel, pentru a doua şedinţă consecutiv, după ce joi a urcat la 4,5340 lei/euro şi s-a apropiat de nivelul maxim al anului, atins pe 7 iunie. Atunci, euro a fost la 4,5535 lei.

O paritate mai redusă decât cea de marţi a fost afişată marţea trecută, când euro a fost la 4,4801 lei/euro.

Pentru dolarul american, BNR a publicat marţi un curs de 3,4210 lei/dolar, cu 0,31 bani peste nivelul de vineri, de 3,4179 lei/dolar.

În acelaşi timp, rata de schimb pentru francul elveţian a coborât cu 2,5 bani, la 3,6603 lei/franc, de la 3,6853 lei/franc în sesiunea precedentă.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate miercuri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi sunt de 4% – 5% pe an, după ce marţi au crescut la 4,27% – 4,77% pe an, în prima zi a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR. Astfel, randamentele sunt în continuare sub rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
OPEC își înrăutățește din nou prognoza privind creșterea cererii mondiale de petrol în 2026
Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a redus estimările privind creşterea cererii globale de petrol în 2026 cu 400.000 barili pe zi (bpd), a şasea înrăutăţire consecutivă a......
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare de 8 milioane de dolari în urma unei emisiuni de obligațiuni
Platforma NAGA, condusă de antreprenorul Octavian Pătrașcu și listată de la Bursa din frankfurt, obține o finanțare ...
NAGA Group, grupul fintech listat la Bursa de Valori din Frankfurt, condus de antreprenorul român Octavian Pătrașcu și ...
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută de președinția Consiliului Uniunii Europene
Comisia Europeană susține că i se pare regretabilă propunerea de tăiere semnificativă a viitorului buget al UE făcută ...
Comisia Europeană şi-a exprimat luni regretul faţă de ''tăierile semnificative'' propuse de preşedinţia Consiliului ...
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
88% dintre români spun că știu ce să facă în caz de cutremur, dar numai 44% au un plan pregătit – studiu IRES
Românii se declară bine informați legat de ceea ce ar trebui să facă în cazul unui cutremur, însă măsurile concrete ...