Cursul a trecut de 4,46 lei/euro în a doua parte a zilei, însă spre final s-a întors sub acest nivel

Cursul de schimb leu/euro a urcat peste 4,46 unităţi în a doua parte a şedinţei interbancare de vineri, însă spre finalul zilei s-a întors sub acest nivel, într-o piaţă liniştită şi cu volume de tranzacţionare uşor peste media lunilor de vară.
Economica.net - vin, 28 iun. 2013, 15:05
Cursul a trecut de 4,46 lei/euro în a doua parte a zilei, însă spre final s-a întors sub acest nivel

Piaţa a fost animată marţi şi miercuri de ordinele plasate pentru vânzare de euro şi cumpărare de lei înainte de plata licenţelor telecom, cursul scăzând cu aproape 3%, până aproape de 4,4 lei/euro, iar rulajele au fost crescut considerabil. Piaţa s-a liniştit în şedinţa de joi, iar volumele de tranzacţionare s-au întors la niveluri reduse.

Companiile Cosmote, Orange, RCS&RDS, Vodafone şi 2K Telecom au ca termen limită ziua de vineri pentru a plăti aproape 500 milioane de euro pentru licenţele telecom adjudecate în toamna anului trecut.

La deschiderea şedinţei de vineri, euro a fost tranzacţionat la 4,4565 lei, cu 0,65 bani peste închiderea de joi, de 4,45 lei/euro. În prima oră, cotaţiile au coborât până la 4,4435 lei/euro, iar după ora 12:00, au urcat uşor spre 4,46 lei/euro.

Rata de schimb a urcat până la un nivel maxim al zilei de 4,4655 lei/euro, dar apoi s-a întors sub 4,46 lei/euro. În jurul orei 16:30, euro era cotat la 4,4545 – 4,4585 lei, respectiv cu 0,45 – 0,85 bani peste închiderea de joi.

Pe de altă parte, comparativ cu nivelurile de la finalul săptămânii anterioare, când euro a fost la 4,5245 – 4,5260 lei, cursul este mai jos cu 6,75 – 7 bani, respectiv, cu aproape 1,6%.

Cursul de referinţă leu/euro anunţat vineri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 1,25 bani, la 4,4588 lei/euro.

Pentru dolarul american, banca centrală a publicat un curs de 3,4151 lei/dolar, similar celui de joi, iar rata de schimb pentru francul elveţian scăzut de la 3,6124 lei/franc la 3,6123 lei/franc.

Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate vineri de băncile comerciale pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut la 5,05% – 5,55% pe an, după ce joi au fost la 4,34% – 4,84% pe an. Randamentele au ajuns, astfel, să încadreze rata dobânzii de politică monetară a BNR, de 5,25% pe an.

Dobânzile pentru plasamentele pe termen de o săptămână au avansat, totodată, la 4,52% – 5,02% pe an, după ce joi au fost de 4,29% – 4,79% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...