Cursul a urcat peste 4,36 lei/euro spre finalul sesiunii, dar volumele transferate au rămas reduse

Moneda naţională s-a depreciat spre finalul sesiunii interbancare de marţi, iar cotaţiile au urcat peste 4,36 unităţi faţă de euro, într-o piaţă în care jucătorii au continuat să tranzacţioneze volume reduse de valută, potrivit dealerilor.
Economica.net - mar, 13 mart. 2012, 15:41
Cursul a urcat peste 4,36 lei/euro spre finalul sesiunii, dar volumele transferate au rămas reduse

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,3610 – 4,3630 lei//euro, peste nivelul de la închiderea şedinţei precedente, de 4,3570 – 4,3580 lei/euro.

Primele operaţiuni au fost realizate la 4,3565 – 4,3578 lei/euro, iar în prima parte a zilei cursul a variat nesemnificativ sub 4,36 lei/euro.

„Cursul a urcat în a doua parte a zilei, însă piaţa este în continuare caracterizată de volume reduse de tranzacţionare şi decorelată de evoluţia valutelor din regiune” a spus dealerul unei bănci.

Nivelul maxim al sesiunii a fost de 4,3635 lei/euro.

Forintul era stabil la ora transmiterii ştirii, iat zlotul se deprecia în faţa euro, întrucât jucătorii se aşteaptă ca Rezerva Federală să nu mai introducă noi măsuri de promovare a creşterii economice.

Consiliul guvernator al Federal Reserve se va reuni în şedinţă de politică după închiderea burselor europene.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat marţi un curs de referinţă cu 0,17 bani mai ridicat, de 4,3575 lei/euro. În sesiunea precedentă, euro a fost cotat la 4,3558 lei.

Referinţa pentru dolar a crescut nesemnificativ, de la 3,3230 lei/dolar la 3,3234 lei/dolar. Totodată, rata de schimb pentru elveţian a urcat cu 0,29bani, la 3,6147 lei/franc, de la 3,6118 unităţi luni.

Băncile comerciale au practicat marţi dimineaţă dobânzi uşor mai mari, de 1,63 – 2,13%, de la 1,54 – 2,04% pentru plasamentele cu scadenţă la o zi. Totodată, au crescut uşor şi dobânzile afişate pentru sumele plasate pe termen de o săptămână, de la 1,88 – 2,38% la 1,92 – 2,42%.

Te-ar mai putea interesa și
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoş, şefa Zentiva, despre primul job la Sanofi: CV-ul nu a contat deloc. A contat atitudinea de la interviu
Simona Cocoș, Director General al Zentiva România și Republica Moldova, a vorbit într-un nou episod din podcastul A fost odată în business, realizat de Termene, despre drumul de la crupier la......
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Trenurile Alstom 23 si 24, recepționate preliminar
Astăzi, 12 octombrie 2026, o echipă de proiect a autorității și reprezentanți ai EGIS și ALSTOM au efectuat recepția ...
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Împrumut de 695 milioane de lei de la bănci, al Ministerului Finanţelor
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de tip ...
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
Ce spune PSD despre noul guvern şi alegeri anticipate
PSD va fi foarte bine pregătit dacă se va intra pe scenariul alegerilor anticipate, deşi acest scenariu nu este unul bun ...