Cursul a urcat spre 4,3850 lei/euro spre finalul sesiunii

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în a doua parte a sesiunii interbancare de luni, iar cotaţiile au urcat spre 4,3850 unităţi faţă de euro, într-o piaţă cu volume reduse de valută tranzacţionată şi în linie cu evoluţia negativă a valutelor din regiune.
Economica.net - lun, 23 apr. 2012, 14:39
Cursul a urcat spre 4,3850 lei/euro spre finalul sesiunii

În jurul orei 16:30, operaţiunile se realizau la 4,3830 – 4,3845 lei/euro, în creştere faţă de închiderea şedinţei precedente, de 4,3770 – 4,3775 lei/euro.

La deschidere, băncile au cotat euro la 4,3765 – 7,3780 lei/euro, iar după publicarea rezultatelor sub aşteptări ale unor sondaje privind economia din zona euro cursul a urcat spre 4,3800 lei/euro.

La jumătatea zilei, când BNR anunţă cursul de referinţă, schimburile se perfectau la 4,3800 – 4,3810 lei/euro, iar în a doua parte a zilei cursul a urcat spre 4,3850 unităţi.

Potrivit dealerilor, leul a evoluat în linie cu regiunea şi cu bursele europene, care au consemnat scăderi importante luni, trase în jos de rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, criza guvernamentală din Olanda şi indicatori macroeconomici dezamăgitori.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni o rată de referinţă de 4,3792 lei/euro, în creştere cu 0,47 bani faţă de vineri, cursul urcând foarte aproape de recordul istoric, de 4,3794 lei/euro, atins în luna martie.

Leul deperciat şi în raport cu dolarul american, iar referinţa a urcat cu 0,9 bani, de la 3,3217 lei/dolar la 3,3307 lei/euro.

Pentru francul elveţian, cursul a crescut cu 0,42 bani, la 3,6443 lei/franc.

Dobânzile practicate luni de băncile comerciale pentru sumele plasate pe termen de o zi au scăzut de la 3,33% – 3,83% la 1,41% – 1,91%, deoarece luni este ultima zi în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR, iar acestea au fost deja realizate.

O nouă perioadă de constituire a rezervelor va începe marţi, astfel că băncile ar urma să ridice din nou dobânzile pentru a-şi pregăti rezervele.

Dobânzile pentru plasamentele cu scadenţă la o săptămână au urcat de la 3,42 – 3,92% la 4,06 – 4,56%.

Te-ar mai putea interesa și
Criză grâu – Scumpirile de toamnă. Cumpărătorii se pregătesc de preţuri mai mari din cauza continuării războiului din Ucraina (analiză Reuters)
Criză grâu – Scumpirile de toamnă. Cumpărătorii se pregătesc de preţuri mai mari din cauza continuării războiului ...
Cumpărătorii de grâu din întreaga lume, care au amânat refacerea stocurilor, se vor confrunta cu preţuri mai mari atunci când vor reveni pe piaţă, în săptămânile următoare, preţurile......
Invazia giganţilor auto din China continuă. Un nou nivel record din piaţa europeană este controlat de producătorii chinezi, pe fondul cererii mari de hibrid
Invazia giganţilor auto din China continuă. Un nou nivel record din piaţa europeană este controlat de producătorii chinezi, ...
Producătorii auto chinezi au ajuns să controleze un nou nivel record din piaţa europeană în luna august, atrăgând ...
Alibaba vrea să îşi extindă centrele de date în Europa şi Orientul Mijlociu
Alibaba vrea să îşi extindă centrele de date în Europa şi Orientul Mijlociu
Gigantul chinez din domeniul tehnologiei Alibaba şi-a dezvăluit miercuri intenţia de a-şi extinde centrele de date din ...
Inteligența artificială redesenează industria auto: Laborator de ultimă generație la Politehnica București
Inteligența artificială redesenează industria auto: Laborator de ultimă generație la Politehnica București
Grupul Renault, Evantage Soft și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București au dezvoltat ...