Cursul oscila aproape de 4,4130 lei/euro spre finalul sesiunii

Moneda naţională se tranzacţiona la cotaţii în apropierea nivelului de 4,4130 unităţi/euro spre finalul sesiunii interbancare de luni, după o sesiune liniştită, în care aprecierea a fost determinată de ştirea privind acordul pentru salvarea Ciprului.
Economica.net - lun, 25 mart. 2013, 15:23
Cursul oscila aproape de 4,4130 lei/euro spre finalul sesiunii

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,4130 – 4,4135 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de la finalul sesiunii precedente, când operaţiunile oscilau aproape de 4,4260 lei/euro.

La deschidere, euro era cotat la 4,4180 – 4,4210 lei, iar vânzările de valută au dus cursul până la un minim de 4,4125 lei/euro. Evoluţia a fost determinată de optimismul jucătorilor, după ce statele zonei euro au ajuns la un acord cu Cipru pentru salvarea ţării de la colaps financiar, printr-un pachet de împrumuturi externe condiţionat de restructurarea sectorului bancar.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat luni un curs de referinţă în scădere cu 1,32 bani, la 4,4154 lei/euro, aprecierea leului fiind în linie cu cea a valutelor din regiune.

În sesiunea de vineri cursul a fost de 4,4286 lei/euro, cel mai înalt nivel atins de la începutul anului.

Cursul pentru dolarul american a coborât mai accentuat, cu 2,77 bani, la 3,3948 lei/dolar.

Totodată, cursul pentru francul elveţian a scăzut la 3,6131 lei/franc. În sesiunea de vineri, cursul s-a plasat la 3,6235 lei/franc, reprezentând cel mai ridicat nivel de după 9 ianuarie.

Cursurile leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de Banca Naţională a României în funcţie de paritatea leu/euro şi ratele de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.

Dobânzile practicate luni dimineaţă de băncile comerciale pentru depozitele în lei atrase pe termen de o zi au crescut la la 4,9 – 5,4%, de 1,9% – 2,4% pe an vineri. Creşterea este determinată de faptul că duminică a început o nouă perioadă în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.

Totodată, randamentele pentru plasamentele pe o săptămână se situau la 4,91 – 5,39%.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...