Cursul revine uşor peste 4,5450 lei/euro spre finalul zilei

Moneda naţională a pierdut avansul câştigat până la jumătatea zilei, iar cotaţiile au urcat peste 4,5450 lei/euro , după ce în prima parte a zilei cursul a coborât sub 4,54 lei/euro, ca urmare a intervenţiei indirecte din partea BNR, potrivit dealerilor.
Economica.net - mie, 08 aug. 2012, 15:20
Cursul revine uşor peste 4,5450 lei/euro spre finalul zilei

În jurul orei 16:30, schimburile se perfectau la 4,5460 – 4,5470 lei/euro, aproape de nivelul de la aceeaşi oră de marţi, de 4,5455 – 4,5575 lei/euro.

La deschidere, euro era schimbat pentru 4,5420 – 4,5450 lei, iar în prima parte a zilei cotaţiile au coborât treptat uşor sub 4,54 lei/euro.

În jurul orei 13:00, operaţiunile se perfectau la 4,5385 – 4,5425 lei/euro, iar dealerii spun că banca centrală a continuat să asigure oferta de euro până la publicarea cursului de referinţă, pentru a susţine aprecierea leului.

În a doua parte a zilei, cursul a revenit pe creştere, iar maximul zilei a fost de 4,5480 lei/euro.

Cursul de referinţă anunţat de BNR a scăzut miercuri la 4,5364 lei/euro, moneda naţională marcând a treia zi consecutivă de apreciere. O rată oficială mai redusă decât cea de miercuri a fost publicată de BNR la 12 iulie, când euro a fost la 4,5252 lei.

În sesiunea precedentă, referinţa a fost de 4,5378 lei/euro.

Cursul de referinţă a scăzut în această săptămână cu 11,17 bani, respectiv cu 2,4%, de la nivelul maxim istoric atins vineri, de 4,6481 lei/euro. Astfel, leul a recuperat mai mult de jumătate din pierderea consemnată de la începutul lunii iulie, când au început tensiunile politice.

Raportat la nivelul maxim atins vineri, leul a scăzut cu 4,4% în raport cu euro de la începutul lunii iulie.

Pentru dolar rata de referinţă a crescut miercuri cu 1,32 bani, la 3,6714 lei/dolar, iar cursul pentru franc a urcat de la 3,7771 lei/franc la 3,7777 lei/franc.

Băncile comerciale au afişat miercuri dobânzi de 5,14% – 5,62% pe an pentru plasamentele cu scadenţă la o zi, similare celor de marţi. În acelaşi timp, dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au crescut nesemnificativ, la 5,24% – 5,74% pe an, după ce marţi au fost de 5,23% – 5,73% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Polonia îşi schimbă sistemele de alertare a populaţiei după recenta incursiune a unei rachete ruseşti
Polonia îşi schimbă sistemele de alertare a populaţiei după recenta incursiune a unei rachete ruseşti
Guvernul din Polonia a anunţat vineri o "reformă completă" a protocoalelor sale de urgenţă şi lansarea unei aplicaţii mobile pentru a alerta cetăţenii în caz de alarmă, după criticile......
Cum crește piața sistemelor de irigații inteligente
Cum crește piața sistemelor de irigații inteligente
Digitalizarea, perioadele de secetă și nevoia de a utiliza apa mai eficient transformă modul în care sunt proiectate ...
Eurostat: Înmatriculările de vehicule noi complet electrice în UE au crescut cu aproape 30% anul trecut
Eurostat: Înmatriculările de vehicule noi complet electrice în UE au crescut cu aproape 30% anul trecut
Anul trecut, 1,89 milioane vehicule noi complet electrice au fost înmatriculate în UE, reprezentând o redresare solidă, ...
Consilierul principal al preşedintelui FIFA a demisionat în urma scandalului legat de investitorii privaţi
Consilierul principal al preşedintelui FIFA a demisionat în urma scandalului legat de investitorii privaţi
Carlos Cordeiro, consilier principal al preşedintelui FIFA, Gianni Infantino, a demisionat vineri cu efect imediat, în ...