Curtea Constituțională explică de ce a respins ca inadmisibile solicitările de sesizare a CJUE referitor la Legea pensiilor magistraților

Adaugă-ne ca sursă preferată

Concret, pe 10 februarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cerut sesizarea CJUE cu o cerere de decizie preliminară în temeiul art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, formulată după cum urmează: „Care sunt limitele impuse de articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, coroborat cu articolul 2 TUE, interpretat în lumina jurisprudenţei Curţii de Justiţie, reformelor legislative naţionale care modifică în mod substanţial şi selectiv regimul pensiilor de serviciu ale judecătorilor, atunci când aceste reforme: (a) vizează exclusiv judecătorii, cu excluderea altor categorii de beneficiari ai pensiilor de serviciu; (b) reduc cuantumul brut al pensiei cu aproximativ 32-36%; (c) majorează vârsta de pensionare şi condiţiile de vechime; (d) instituie un regim tranzitoriu cu efecte diferenţiate substanţiale asupra generaţiilor de magistraţi; şi (e) intervin în contextul unor modificări legislative succesive la intervale scurte de timp?”.

Ulterior, pe 16 februarie 2026, judecătorul Gheorghe Stan a depus şi el o cerere asemănătoare.

În motivarea publicată joi, CCR arată că procedura de sesizare a CJUE cu o cerere de decizie preliminară reprezintă un mecanism de cooperare între CJUE şi instanţele statelor membre, prin intermediul căruia CJUE furnizează instanţelor naţionale elementele de interpretare a dreptului Uniunii Europene de care acestea au nevoie pentru a soluţiona litigiul cu care sunt sesizate.

De asemenea, CJUE nu este chemată să se pronunţe asupra conformităţii unei norme de drept intern cu dispoziţiile dreptului Uniunii Europene şi nici să furnizeze avize consultative cu caracter general.

„Curtea Constituţională subliniază că admisibilitatea unei întrebări preliminare presupune, între altele, o cauză pendinte pe rolul unei instanţe naţionale şi utilitatea reală a răspunsului oferit de CJUE pentru interpretarea şi aplicarea dreptului Uniunii Europene în acea cauză. CJUE poate refuza să se pronunţe asupra unei cereri de decizie preliminară formulate de o instanţă naţională numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt şi de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-˜au fost adresate. (…) Funcţia conferită CJUE în cadrul trimiterilor preliminare este aceea de a contribui la administrarea justiţiei în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative cu privire la întrebări generale sau ipotetice. (…) Justificarea unei întrebări preliminare nu o constituie formularea de opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice, ci necesitatea inerentă soluţionării efective a unui litigiu”, explică CCR.

Astfel, CJUE a respins ca inadmisibile întrebări care vizau chestiuni ipotetice sau acte normative care nu erau încă în vigoare în ordinea juridică naţională, întrucât rolul său nu este acela de a formula opinii consultative.

Pe de altă parte, doctrina „actului clar sau clarificat” stabileşte că sesizarea CJUE nu este necesară, nici chiar de către instanţele de ultim grad, atunci când dreptul Uniunii Europene a fost clarificat în jurisprudenţa CJUE, iar instanţele naţionale trebuie doar să aplice standardele deja existente.

În privinţa posibilităţii de a reduce veniturile magistraţilor, atât din salarii, cât şi din pensii, CJUE a stabilit criterii care pot fi aplicate de Curtea Constituţională (Hotărârea din 25 februarie 2025, pronunţată în cauzele reunite C-146/23 şi C-374/23, Sad Rejonowy w Bialymstoku, Hotărârea din 5 iunie 2025, pronunţată în cauza C-762/23, RL şi alţii împotriva Curţii de Apel Bucureşti).

Curtea Constituţională reţine că, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori, se analizează un act normativ care nu este în vigoare şi poate să nu intre în vigoare nici ulterior controlului preventiv de constituţionalitate. Astfel, legea dedusă controlului poate să nu intre în vigoare ca urmare a unei decizii a Curţii Constituţionale, ca urmare a solicitării reexaminării legii de către preşedintele României şi rămânerii ei în nelucrare în Parlament ori datorită faptului că Parlamentul nu poate fi obligat să pună în acord o lege cu decizia Curţii Constituţionale, într-un anumit termen.

„În consecinţă, adresarea unei întrebări preliminare către CJUE, în acest cadru procesual, ar transforma jurisdicţia europeană într-un organ consultativ, care ar exprima o opinie în cadrul procesului legislativ derulat într-un stat membru, ceea ce este inadmisibil”, este concluzia CCR.

Judecătorii constituţionali subliniază că, prin decizia nr.533 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.673 din 3 august 2018, paragraful 41 şi următoarele, şi decizia nr.650 din 25 octombrie 2018, publicată în MO, Partea I, nr.97 din 7 februarie 2019, paragraful 202, CCR a considerat că, în cadrul controlului a priori de constituţionalitate, instanţa constituţională nu poate sesiza CJUE, în temeiul art.267 din Tratatul privind funcţionarea UE, astfel încât asemenea cereri sunt inadmisibile.

Citește și: