Curtea de Apel admite recursul Ioanei Sfîrăială într-un proces privind modificarea statutului FP

Curtea de Apel Bucureşti a admis recursul formulat Ioana Sfîrăială, acţionar minoritar al Fondului Proprietatea, într-un dosar în care Tribunalul i-a respins acesteia o cerere de anulare a deciziei AGA din noiembrie 2011 prin care a fost modificată modalitatea de calcul a drepturilor de vot la FP.
Economica.net - joi, 22 nov. 2012, 17:15
Curtea de Apel admite recursul Ioanei Sfîrăială într-un proces privind modificarea statutului FP

Curtea de Apel Bucureşti a admis, miercuri, recursul acţionarului minoritar, a casat „în tot sentinţa atacată” şi a trimis cauza „spre rejudecarea acţiunii în anulare hotărârii AGA”.

La primul termen, în 29 iunie, administratorul Fondului Proprietatea a aflat că dosarul vizează atacarea unei hotărâri AGEA de modificare a statutului societăţii aprobat de acţionari în 23 noiembrie 2011.

Cea mai importantă modificare de atunci a vizat trecerea la modalitatea de calul a drepturilor de vot pe principiul „o acţiune oferă un drept de vot”. Anterior, acţionarii care deţineau sub 1% din acţiuni aveau drept la vot pentru fiecare titlu din portofoliu.

În cazul participaţiilor între 1% şi 3%, posesorii aveau un vot la două acţiuni, iar pachetele cuprinse între 3% şi 5% asigurau un singur vot la trei acţiuni. Dacă un acţionar deţinea mai mult de 5% din capitalul FP, diferenţa peste pragul de 5% nu conferea niciun drept de vot.

Totodată, statul avea dreptul să voteze cu toate acţiunile pe care le deţinea.

Avocatul Ioana Sfîrăială a contestat, începând din octombrie 2010, majoritatea deciziilor AGA, motivând că Franklin Templeton nu avea dreptul să convoace AGA deoarece nu este administratorul Fondului. Ea contestat în octombrie 2010 în instanţă o parte din decizia AGA prin care Franklin Templeton a fost numit administrator, invocând că proiectul de modificare a actului constitutiv al societăţii nu a fost publicat în termenul legal, cu 30 de zile înainte de AGA.

Sfîrăială chiar a obţinut la Tribunalul Bucureşti (în decembrie 2011) şi, respectiv, la Curtea de Apel Bucureşti (în octombrie 2012) anularea unei hotărâri AGA a Fondului din septembrie 2010 prin care compania Franklin Templeton a fost numită administrator.

Ulterior deciziei Curţii de Apel, Franklin Templeton a anunţat că va continua să administreze Fondului Proprietatea, în conformitate cu statutul actual, având în vedere că versiunea la care face referire decizia instanţei nu este cea în vigoare în prezent. Noile versiuni ale statului au fost aprobate de către acţionarii Fondului în AGA, în noiembrie 2010, noiembrie 2011 şi aprilie 2012.

Acţionarii Fondului Proprietatea au reconfirmat în luna aprilie a acestui an toate deciziile AGA luate din septembrie 2010, de la numirea Franklin Templeton administrator, până în aprilie.

Totoadată, o nouă reconfirmare a tuturor deciziilor AGA este şi pe ordinea de zi a adunării generale programate pentru vineri, 23 noiembrie.

Fondul american de hedging Elliott Associates, cel mai mare acţionar al Fondului Proprietatea, a intervenit în această lună în sprijinul Fondului în două procese în care Sfîrăială contestă numirea Franklin Templeton ca administrator.

Fondul Proprietatea este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

La finele lunii octombrie, investitorii străini deţineau 51,49% din acţiunile Fondului Proprietatea.

Fondul american de hedging Elliott Associates deţine 15,33% din acţiuni, pachet care reprezintă aproape 16% din drepturile de vot în AGA.

Al doilea acţionar instituţional al FP este compania de administrare a investiţiilor City of London, care deţine 9,43% din acţiunile Fondului. City of London deţine acţiuni propriu-zise (4,18% din capitalul social) şi warranturi emise de RBS pentru 5,25% din titlurile FP.

Diferenţa dintre numărul de acţiuni şi numărul de voturi în AGA este determinată de faptul că titlurile deţinute de Fondul Proprietatea (1,74%) şi de Ministerul Finanţelor Publice (2,65%) nu au drept de vot în AGA. Pachetul de acţiuni deţinute de Fondul Proprietatea a fost răscumpărat anul trecut şi vor fi anulate. Aproape întregul pachet deţinut de Finanţe este blocat la Depozitarul Central deoarece statul a subscris acţiunile respective dar nu a dat la schimb titluri la alte companii.

Acţiunile Fondului Proprietatea au închis şedinţa bursieră de joi în creştere cu 0,19%, la 0,533 lei. La acest preţ, capitalizarea Fondului este de 7,357 miliarde lei (1,623 miliarde euro).

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...