Curtea de Apel Bucureşti anunţă că îşi reia activitatea peste două zile

Judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au decis marţi să suspende protestul început în luna august, urmând ca această instanţă să-şi reia activitatea normală peste două zile.
AGERPRES - mar, 21 oct. 2025, 16:39
Curtea de Apel Bucureşti anunţă că îşi reia activitatea peste două zile

„În urma Adunării Generale a judecătorilor din cadrul Curţii de Apel Bucureşti din data de 21.10.2025, a fost adoptata Hotărârea nr. 4, prin care s-a hotărât suspendarea protestului şi reluarea activităţii de judecată începând cu data de 23.10.2025”, a anunţat CAB.

De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a anunţat că renunţă la protest începând de miercuri, însă procurorii atrag atenţia că se poate reveni asupra deciziei dacă „se impune reevaluarea măsurilor adoptate”.

Şi alte instanţe din ţară au anunţat marţi că reiau judecarea tuturor cauzelor aflate pe rol.

Magistraţii renunţă la protest, după ce Curtea Constituţională a respins legea de reformă a pensiilor speciale.

La sfârşitul lunii august, toate instanţele din ţară au decis să protesteze faţă de proiectul Guvernului Bolojan de reformare a pensiilor speciale de care beneficiază judecătorii şi procurorii.

Concret, judecătorii au amânat dosarele considerate de ei că nu sunt urgente, însă în mod selectiv. Astfel, la începutul lunii octombrie, Curtea de Apel Bucureşti a anulat condamnarea fostei şefe a DIICOT Alina Bica, iar recent Înalta Curte l-a achitat pe fostul ministru Nicolae Bănicioiu.

Te-ar mai putea interesa și
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
MOL a inaugurat în Ungaria prima sa unitate de producție a biometanului
Grupul MOL anunță că a inaugurat prima sa unitate de producție a biometanului în localitatea Szarvas, din Ungaria. În urma unei investiții de peste 2,7 miliarde de forinți (HUF), instalația......
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Trei noi parcuri fotovoltaice, 15 MW în total, avizați de ANRE în Mehedinți. Investitori sunt turcii de la Defic Globe
Heliodor Solar Innovations, o companie locală controlată de compania turcă Defic Globe, a primit de la ANRE autorizația ...
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
La un an după maximul istoric al Bitcoinului… ce urmează?
Cu un an în urmă, Bitcoin a doborât recorduri, ajungând la peste 126.000 de dolari. Astăzi, se tranzacționează în ...
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii vor fi oferite clienților
Parteneriatul dintre BCR și BID, care permite finanțarea IMM-urilor cu peste 1 miliard de lei, se schimbă. Noi servicii ...
Banca Comercială Română (BCR) anunță că parteneriatul său cu Banca de Investiții și Dezvoltare din România (BID) ...