Curtea de Apel Bucureşti i-a ridicat lui Sorin Blejnar interdicţia de a părăsi ţara

Curtea de Apel Bucureşti a decis ridicarea interdicţiei de a părăsi ţara stabilită de procurorii DNA în cazul lui Sorin Blejnar, în dosarul în care este cercetat, alături de Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă, pentru că ar fi sprijinit un grup acuzat de evaziune fiscală de peste 15 milioane de euro.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 09:30
Curtea de Apel Bucureşti i-a ridicat lui Sorin Blejnar interdicţia de a părăsi ţara

În 3 octombrie, procurorul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) care instrumentează dosarul fostului şef al ANAF a emis o ordonanţă prin care a prelungit cu 30 de zile măsura prin care lui Blejnar i-a fost interzis să părăsească ţara.

Decizia a fost contestată de Blejnar la Curtea de Apel Bucureşti, care a admis, marţi, solicitarea şi a dispus ridicarea interdicţiei.

Procurorii anticorupţie au atacat cu recurs decizia Curţii de Apel Bucureştiu, dosarul urmând să ajungă la instanţa supremă.

Procurorii DNA îl acuză pe fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) Sorin Blejnar că ar fi sprijinit, din mai 2011 până în iulie 2012, un grup infracţional care a iniţiat un amplu mecanism evazionist, vizând sustragerea de la plata accizelor a unor cantităţi de motorină vândute sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În acest caz mai sunt cercetaţi Viorel Comăniţă – fostul director al Autorităţii Naţionale a Vămilor, Dan Secăreanu – fostul şef al Serviciului de Informaţii şi Protecţie Internă (SIPI) Constanţa, Codruţ Marta – fostul şef de cabinet al lui Blejnar, soţii Radu şi Dana Nemeş, Mihai Gulea, Ştefan Puşcaşu şi Ovidiu Ioan Moldovan.

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat instituirea sechestrului asiguratoriu asupra mai multor bunuri mobile şi imobile aparţinând lui Sorin Blejnar, Codruţ Marta şi Viorel Comăniţă.

Potrivit Ordonanţei de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori, în perioada mai 2011 – iulie 2012, George Guliu, Dumitru Chirvăsitu, Andrei Florin Jugănaru, Radu Nemeş şi Dana Nemeş ar fi constituit şi coordonat o grupare infracţională organizată prin iniţierea unui amplu mecanism evazionist ce vizează sustragerea de la plata accizelor aferente a peste 33.000 de tone de motorină care au fost comercializate pe piaţa internă sub denumirea unor produse petroliere inferioare.

În această modalitate, bugetul de stat a fost prejudiciat cu suma de 15.203.024 de euro, reprezentând accize şi TVA neachitate.

Concret, motorina era achiziţionată în regim suspensiv de la plata accizelor, în scopul declarativ de a fi transformată în păcură. În realitate, motorina era de fapt revândută ca atare prin staţiile de distribuţie de carburanţi.

În referatul prin care au cerut arestările din acest dosar, anchetatorii anticorupţie arată că gruparea suspectată de evaziune fiscală era structurată pe mai multe paliere, unul dintre paliere fiind denumit de procurori „palierul de protecţie”.

Potrivit procurorilor, din acest palier făceau parte fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, Alexandru Codruţ Marta (dat dispărut din 25 mai şi dat în urmărire internaţională din 30 mai – n.r.) şi Viorel Comăniţă.

Procurorii DNA susţin că, din indiciile obţinute, Codruţ Marta se baza pentru menţinerea în funcţie, până la mijlocul lunii aprilie, a lui Sorin Blejnar şi Viorel Comăniţă pe relaţiile deţinute de omul de afaceri Emilian Schwartzenberg la nivel guvernamental.

Procurorii anticorupţie arată, în documentul citat, că Alexandru Codruţ Marta ar fi promis că-l va convinge pe Sorin Blejnar să mai rămână o perioadă la conducerea ANAF în interesul omului de afaceri Radu Nemeş.

Menţinerea în funcţie a lui Blejnar, arată procurorii, era esenţială pentru Radu Nemeş, care intenţiona să finalizeze o serie de proiecte şi „să demareze mecanisme evazioniste suplimentare”, sens în care Marta şi-a manifestat disponibilitatea atât pentru a încerca să-l convingă pe Blejnar să nu demisioneze, cât şi pentru a acţiona în sensul numirii unei alte persoane obediente, „iar dacă tot vrea neapărat să plece, să pună pe cine trebuie”, conturându-se indicii că cel vizat la acel moment pentru înlocuirea lui Sorin Blejnar, evident în sensul grupării infracţionale, era Sorin Florea – comisar general adjunct al Gărzii Financiare.

Procurorii mai arată că, în 5 martie, Codruţ Marta s-a întâlnit, în jurul orei 10.10, cu Viorel Comăniţă, iar apoi a discutat mai bine de o oră la restaurantul Casa Di David cu Emilian Schwartzenberg. DNA mai notează că, în 7 martie, Emilian Schwartzenberg a stabilit o întâlnire pentru ora 12.00 cu Marta, transmiţându-i: „Vin şi cu răspunsurile, cred că până atunci cu aşa”.

Sorin Blejnar este judecat, alături de fostul său şef de cabinet Codruţ Marta, şi într-un alt dosar, fiind acuzat de procurorii DIICOT Braşov pentru complicitate la evaziune fiscală şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.

Membrii grupării sprijinite de Blejnar şi Marta ar fi iniţiat un amplu mecanism evazionist pentru a nu plăti accize pentru aproximativ 5.000 de tone de motorină achiziţionate în regim suspensiv şi comercializate pe piaţa internă. În acest mod, bugetul de stat ar fi fost prejudiciat cu peste 10,5 milioane de lei reprezentând TVA şi peste 10,8 milioane de lei reprezentând accize pentru motorină, suma totală a prejudiciului stabilită până în prezent fiind de aproape 22 de milioane de lei.

Miercuri, la primul termen în acest dosar, Tribunalul Braşov a dispus amânarea cauzei pentru 17 noiembrie.

Te-ar mai putea interesa și
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul tranzacțiilor cu monede cripto
Statele Unite și Regatul Unit anchetează o posibilă încălcare foarte gravă a sancțiunilor impuse Rusiei prin intermediul ...
Statele Unite şi Regatul Unit investighează tranzacţii cu criptomonede în valoare de circa 20 de miliarde de dolari care au fost efectuate printr-un instrument de schimb virtual stabilit în......
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același interes și față de carnea de pui importată
Crescătorii de păsări acuză ANPC că pune în pericol sectorul avicol românesc și cer instituției să arate același ...
Sectorul avicol românesc este în pericol, în urma controalelor repetate ale Autorităţii Naţionale pentru Protecţia ...
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Xiaomi a început vânzarea primelor sale mașini electrice. Modelul de bază SU7 costă 29.900 de dolari
Producătorul chinez de smartphone Xiaomi Corp. a început joi să comercializeze primul său automobil electric, pariind ...
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Ford plănuiește să producă un nou model de SUV la uzina sa din valencia
Constructorul auto american Ford a anunţat joi că analizează posibilitatea de a produce un nou automobil de teren (SUV) ...