Potrivit auditorilor europeni, majoritatea PFAS nu sunt înregistraţi în temeiul legislaţiei UE privind substanţele chimice, introducerea restricţiilor durează ani de zile, iar asigurarea respectării acestora variază foarte mult. Nici măcar limitele legale pentru PFAS din alimente şi din apa potabilă nu garantează întotdeauna că un consum regulat sau pe termen lung este sigur. Dacă UE nu acţionează mai rapid şi mai ferm, aceste substanţe chimice extrem de persistente vor continua să supravieţuiască normelor menite să le ţină sub control, avertizează auditorii europeni.
„Aceste substanţe chimice sunt poate „eterne”, dar efectele lor nocive asupra oamenilor şi a mediului pot fi limitate. UE trebuie să acţioneze cu fermitate şi fără întârziere, pentru a dezamorsa această bombă cu ceas înainte de a fi prea târziu”, a declarat Joelle Elvinger, membra ECA responsabilă de acest audit.
UE s-a numărat printre primii actori care au impus restricţii asupra PFAS, încă din 2006, însă majoritatea acestor substanţe nu sunt înregistrate în cadrul REACH, sistemul UE de reglementare a substanţelor chimice. Cu alte cuvinte, despre siguranţa multor PFAS, UE nu ştie încă prea multe, iar producătorii nici măcar nu sunt obligaţi să le testeze. Este cazul PTFE, o substanţă utilizată pe scară largă, care se găseşte în vasele de gătit cu înveliş antiaderent şi în îmbrăcămintea impermeabilă. În practică, principiul UE „fără informaţii, nu este pe piaţă” aproape că nu se aplică în cazul PFAS. „Poluanţii eterni” pot rămâne pe piaţă chiar şi atunci când nu există suficiente informaţii cu privire la riscurile pe care le prezintă, avertizează auditorii.
În plus, atunci când UE ajunge să reglementeze PFAS, procesul este lent şi poate să nu îşi atingă scopul. Procedurile de restricţionare durează în medie aproximativ cinci ani, ceea ce le oferă producătorilor timp să înlocuiască o substanţă interzisă cu o substanţă chimică similară, care poate fi la fel de dăunătoare. Această practică este cunoscută sub denumirea de „substituire regretabilă”. În opinia auditorilor, acest lucru arată clar că actualul sistem al UE nu este adecvat pentru a gestiona problema PFAS. Controlul este un alt punct slab: sistemul se bazează în mare măsură pe verificările făcute chiar de companii pentru a se asigura că respectă normele, în timp ce unul din trei state membre nu efectuează încă niciun control pentru a asigura respectarea restricţiilor privind PFAS.
Întrucât oamenii sunt expuşi la „poluanţi eterni” în principal prin alimente şi apa potabilă, auditorii au analizat îndeaproape ambele domenii. În ultimii ani, limitele pentru apa potabilă au fost în general respectate, însă ele se bazează pe dovezi ştiinţifice care datează din 2017. De atunci, contaminarea solului şi a apei cu PFAS a continuat să crească. Auditorii avertizează că, prin urmare, limitele actuale ar putea fi depăşite mai frecvent în viitor, ceea ce va spori riscurile pentru sănătatea consumatorilor şi costurile de tratare a apei. Acest lucru ar putea explica de ce aproape o treime dintre ţările din UE au adoptat deja limite naţionale suplimentare pentru apa potabilă.
Constatările privind produsele alimentare sunt şi mai îngrijorătoare. Nivelurile maxime stabilite de UE reprezintă un compromis între protejarea sănătăţii publice şi menţinerea alimentelor pe piaţă. Ele sunt concepute astfel încât să reducă nivelul de contaminare atât cât este posibil în mod rezonabil, dar nu garantează neapărat că un consum regulat este sigur pe termen lung. Potrivit calculelor auditorilor, dacă anumite produse alimentare ar conţine nivelurile maxime de PFAS permise, chiar şi consumul lor în cantităţi mici ar putea duce la depăşirea dozei săptămânale tolerabile.