Curtea de Conturi Europeană: Diferenţele în aplicarea sancţiunilor impuse Rusiei le reduc impactul

10 11. 2026
planeta sua rusia china 543654

Studiul realizat între februarie 2022 şi decembrie 2025 şi care a analizat situaţia în cinci state membre (Germania, Bulgaria, Letonia, Ţările de Jos şi Polonia), concluzionează, de asemenea, că sancţiunile comerciale au contribuit la o reducere drastică a volumului bunurilor schimbate cu Rusia, în special a celor legate de capacităţile militare.

„Sancţiunile comerciale ale UE vor avea impactul prevăzut dacă toate statele membre le aplică într-un mod uniform şi coordonat”, a declarat Mihails Kozlovs, membru al Curţii responsabil de audit.

„Comisia a muncit intens pentru a stabili cadrul necesar şi a coordona implementarea, dar regulile neclare şi lacunele din aplicare diminuează impactul sancţiunilor şi le fac mai uşor de evitat”, a adăugat el într-o conferinţă de presă în care a mai spus că auditorii au cerut Bruxelles-ului să analizeze diferenţele ca prim pas pentru a corecta deficienţele.

Curtea de Conturi Europeană recunoaşte că Bruxelles-ul a depus „eforturi considerabile” pentru a coordona aplicarea sancţiunilor şi că au fost stabilite măsuri împotriva eludării pentru a stopa exportul de bunuri prin ţări terţe.

Totuşi, ambiguitatea cadrului juridic şi aplicarea incoerentă de către autorităţile naţionale reduc eficacitatea acestora.

Auditorii consideră că formularea sancţiunilor este uneori vagă şi lasă loc unor interpretări diferite din partea statelor membre în ceea ce priveşte scutirile, ceea ce le permite celor care urmăresc să evite sancţiunile să aleagă deliberat ţările cu controale mai puţin stricte.

Alte probleme sunt utilizarea inegală a instrumentelor de schimb de informaţii şi lacunele în supravegherea Comisiei. Aceste deficienţe, concluzionează auditorii, subminează aplicarea uniformă şi eficientă a sancţiunilor comerciale.

Începând cu februarie 2022, UE a impus 21 de pachete de sancţiuni Rusiei pentru a slăbi efortul său de război prin restricţionarea comerţului cu bunuri strategice.

Comerţul dintre cele 27 de state membre ale UE şi Rusia a scăzut drastic, deşi există încă schimburi comerciale.

Din 2021, UE a trecut de pe primul loc ca partener comercial al Moscovei pe locul al treilea.

În 2025, UE reprezenta aproximativ 10% din comerţul cu mărfuri al Rusiei, valoarea fiind de 58 de miliarde de euro, comparativ cu 253 de miliarde de euro în 2021, adică o scădere de peste trei pătrimi.

Impactul sancţiunilor asupra importurilor este estimat la aproximativ 11 miliarde de euro, adică 75% din cele provenite din Rusia înainte de război.