Curtea de Conturi Europeană: Încă mai există lacune în zidul de apărare al UE împotriva regimurilor fiscale dăunătoare. Comisia trebuie să-și folosească puținele sale competențe pentru a elimina aceste breșe

În condiţiile în care impozitarea directă este o prerogativă a statelor sale membre, Curtea de Conturi Europeană a descoperit că UE nu a putut construi decât un prim zid de apărare. Iar acest zid nu este de netrecut, deoarece interpretarea măsurilor de protecţie variază de la un stat membru la altul şi nu există un cadru comun de monitorizare a performanţei.

„Regimurile fiscale dăunătoare şi evitarea obligaţiilor fiscale de către întreprinderi constituie obstacole de amploare care împiedică garantarea faptului că acolo unde se obţin profituri, se plătesc şi impozitele aferente. Comisia ar trebui să îşi utilizeze puţinele competenţe pe care le are în acest domeniu şi să elimine lacunele existente, să elaboreze orientări pentru ţările din UE, pentru a asigura un front comun împotriva practicilor fiscale dăunătoare, precum şi să accelereze punerea în aplicare a unui sistem comun de monitorizare a performanţei”, a declarat Ildiko Gall-Pelcz, membra ECA responsabilă de acest raport.

Potrivit auditorilor, legislaţia fiscală a UE în acest domeniu se extinde şi ţine seama, în linii mari, de evoluţia situaţiei internaţionale. În ultimii ani au fost adoptate trei noi directive ale UE având drept scop, printre altele, stabilirea unor norme europene comune pentru a combate practicile fiscale dăunătoare sistemice. Comisia nu a furnizat însă orientări suplimentare privind aplicarea în practică a acestor norme. În faţa lacunelor şi a definiţiilor neclare, statele membre aplică interpretări diferite. Deşi Comisia îşi face bine treaba şi se asigură că directivele sunt transpuse în dreptul naţional, executivul UE şi statele membre nu prea verifică dacă măsurile de protecţie chiar dau roade. Ba mai mult, evaluările cuprinzătoare ale tuturor celor trei directive se lasă aşteptate, deci este greu de spus deocamdată dacă se vor atinge obiectivele vizate.

Auditorii subliniază că informaţia înseamnă putere, iar statele membre au la dispoziţie acest instrument: schimbă între ele informaţii cu privire la modalităţile fiscale transfrontaliere potenţial dăunătoare. Problema este că ele nu controlează decât într-o foarte mică măsură calitatea datelor raportate, care pot fi, deci, incomplete sau incorecte, şi nici nu profită cu adevărat de informaţiile pe care le primesc. Se pierde astfel din valoarea schimburilor automate şi din eficienţa luptei împotriva evaziunii fiscale. În plus, există riscul ca, în unele state membre, sistemele de sancţiuni pentru nerespectarea obligaţiilor de raportare să nu aibă un efect disuasiv din cauza nivelului vădit scăzut al amenzilor.

În ceea ce priveşte regimurile fiscale dăunătoare din UE, raportul ECA arată că statele membre au dat curs recomandării Grupului de lucru pentru codul de conduită – organismul european specializat în domeniul impozitării întreprinderilor – şi au retras măsurile preferenţiale. Perioadele de graţie – adică cele de lichidare şi cele de păstrare a drepturilor obţinute – au fost însă deseori prea lungi, ceea ce înseamnă că întreprinderile au putut beneficia mai mult timp de avantaje fiscale neloiale. Statele membre iau, de asemenea, măsuri de protecţie împotriva jurisdicţiilor necooperante din afara UE, dar abordarea lor nu este uniformă.

În UE, sistemul fiscal naţional al fiecărui stat membru este influenţat de alte jurisdicţii fiscale, în special atunci când acestea oferă avantaje fiscale pentru a atrage persoane juridice, persoane fizice sau capital pe teritoriul lor. Un regim fiscal este considerat dăunător atunci când are efecte negative, cum ar fi erodarea bazelor de impozitare străine sau distribuirea inechitabilă a sarcinilor fiscale. Comisia este responsabilă în principal de monitorizarea, coordonarea, armonizarea şi asigurarea respectării legislaţiei UE. În raportul său anual din 2024 privind fiscalitatea, ea estimează că pierderile de venituri fiscale în UE ca urmare a transferului profiturilor întreprinderilor, una dintre strategiile de planificare fiscală agresivă, s-ar putea ridica la 100 de miliarde de euro pe an.