Curtea Internaţională de Justiţie a dat dreptate Qatarului într-o dispută cu vecinii săi privind survolarea spațiului aerian

Economica.net
14 07. 2020
qatar_58927800

Judecătorii de la CIJ „au respins în unanimitate” o cerere a Arabiei Saudite, Bahreinului, Egiptului şi Emiratelor Arabe Unite împotriva unei decizii favorabile pentru Qatar luată în 2018 de Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (OACI).

Decizia Curţii de la Haga vizează un element-cheie al conflictului virulent care a izbucnit în urmă cu trei ani între Qatar pe de o parte şi cei patru vecini ai săi pe de altă parte.

În iunie 2017, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul au rupt cu toate relaţiile cu Doha, pe care o acuzau că „finanţează terorismul” şi că susţine Iranul – în pofida dezminţirilor din partea Qatarului – şi au impus măsuri punitive.

Cele patru ţări le-au interzis avioanelor qatariote accesul în spaţiile lor aeriene şi pe aeroporturile lor, au rupt legăturile comerciale şi maritime şi şi-au închis frontierele.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahreinul şi Egiptul cereau la CIJ anularea unei decizii luate în favoarea Qatarului de către OACI, agenţie a ONU.

OACI a decis în 2018 că are competenţa juridică pentru a se pronunţa în acest conflict la cererea Qatarului care îşi acuză vecinii de încălcarea unui acord ce reglementează libertatea de circulaţie a avioanelor comerciale într-un spaţiu aerian străin.

Qatarul şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu decizia CIJ şi a afirmat că statele care au impus o blocadă aeriană împotriva sa vor fi chemate în justiţie, pentru că au încălcat legile internaţionale.

„Ne exprimăm satisfacţia în legătură cu decizia luată azi (marţi – n.r.) de CIJ, ce va face ca statele care au impus o blocadă să fie aduse în sfârşit în faţa justiţiei pentru că au încălcat legile aviaţiei internaţionale”, a subliniat într-un comunicat ministrul qatariot al transporturilor şi comunicaţiilor, Jassim Saif Ahmed al-Sulaiti.