Curtea Penală Internaţională nu va ancheta moartea lui Muammar Gaddafi

Economica.net
21 12. 2011

Aisha, fiica fostului dictator libian, a trimis săptămâna trecută o scrisoare autorităţilor penale internaţionale prin care le cerea să cerceteze împrejurările în care au fost ucişi Muammar Gaddafi şi unul dintre fraţii ei, Mutassim.

Avocatul fiicei Colonelului, Nick Kaufman, a precizat în scrisoarea trimisă forurilor internaţionale că atât Muammar Gaddafi, cât şi Mutassim „au fost prinşi în viaţă, într-un moment în care nu prezentau niciun pericol pentru nimeni”, doar pentru „a fi ucişi în cel mai odios mod cu putinţă”.

Procurorii ONU i-au răspuns avocatului printr-o scrisoare oficială că resping cererea de investigare a morţii fostului lider libian, Muammar Gaddafi, dar că o ancheta este posibilă în viitor, informează CNN.

Aceştia au mai precizat că orice investigaţie a Curţii Penale Internaţionale „va depinde de activităţile autorităţilor naţionale din Libia şi dacă ele efectuează astfel de investigaţii”.