Curtea Supremă din Grecia a dispus eliberarea magnatului israelian Beny Steinmetz, vizat de un ordin de extrădare în România (surse)

05 03. 2025
beny steinmetz 4364545

Steinmetz a fost reţinut iniţial de poliţia elenă pe 13 octombrie, la câteva ore după ce sosise cu un avion privat pe aeroportul internaţional din Atena, scrie Agerpres.

El a fost eliberat ulterior condiţionat, dar reţinut din nou în ianuarie după ce un complet de judecători a ordonat extrădarea sa în România.

Steinmetz a contestat această din urmă decizie la Curtea Supremă a Greciei.

‘Curtea Supremă i-a admis apelul’, a declarat una dintre surse miercuri.

Împotriva lui Steinmetz a fost emis un mandat de arestare într-un dosar datând de mai mulţi ani şi care priveşte implicarea sa într-o grupare care ar fi încercat să obţină ilegal drepturi funciare în România.

Avocaţii lui Steinmetz au respins ca ‘nefondate’ acuzaţiile autorităţilor române şi au calificat drept ‘abuzive’ cererile de extrădare în România, susţinând că israelianul are dreptul de a călători liber.

Potrivit Reuters, autorităţile din România au încercat de mai multe ori inculparea lui Steinmetz în diferite jurisdicţii pentru aceleaşi acuzaţii.

În 2022, un tribunal grec care a examinat cazul său s-a opus extrădării. Anul trecut, Curtea de Apel din Nicosia a decis de asemenea împotriva extrădării lui Steinmetz în România, răsturnând astfel hotărârea unei instanţei inferioare. Un tribunal din Italia a respins de asemenea o cerere de extrădare împotriva lui Steinmetz.

De menţionat că, în 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României l-a condamnat definitiv pe omul de afaceri Remus Truică la şapte ani de închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prinţul Paul a primit o pedeapsă de trei ani şi patru luni de închisoare cu executare.

În acelaşi dosar, oamenii de afaceri israelieni Tal Silberstein şi Beny Steinmetz au fost condamnaţi la câte cinci ani închisoare cu executare.