Cuscrul lui Băsescu vrea un nou mandat la OMV Petrom, deşi Guvernul nu îl susţine

Economica.net
03 04. 2013
1337689925a1_56664700

Guvernul i-a desemnat pe preşedintele ANRP, George Băeşu, şi pe şeful ANRMAP, Lucian Vlădescu, ca reprezentanţi ai statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom (SNP), în condiţiile în care mandatele actualilor deţinători ai posturilor, Gheorghe Ionescu şi Constantin Dascălu, expiră la începutul lunii viitoare.

Potrivit unor surse, Gheorghe Ionescu şi-a depus candidatura pentru un nou mandat în Consiliul de Supraveghere în nume propriu.

El a fost numit în Consiliul de Supraveghere în aprilie 2009, cu un mandat de patru ani, la propunerea Ministerului Economiei, instituţie condusă atunci de Adriean Videanu. Ionescu a făcut parte din Consiliul de Administraţie al Petrom în perioada 2006-2007.

Constantin Dascălu, consilier al fostului ministru al Economiei Ion Ariton, a fost numit în funcţie în aprilie 2011, cu mandat până în 4 mai 2013.

Surse oficiale au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că George Băeşu, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost desemnat de Guvern ca reprezentant al statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom, companie controlată de grupul austriac OMV. Numirea a fost avizată în şedinţa de miercuri a Guvernului.

În urmă cu o săptămână, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP), Lucian Vlădescu, a fost desemnat de Guvern ca reprezentant al statului în Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom.

Numirile în Consiliul de Supraveghere trebuie avizate de adunarea generală a acţionarilor. Statul mai deţine, prin intermediul Ministerului Economiei, un pachet reprezentând 20,6% din acţiunile OMV Petrom.

Consiliul de Supraveghere al companiei este format din nouă membri.