Cutremur cu magnitudinea 6,9, în Chile

Un cutremur cu magnitudinea de 6,9 a lovit nordul Chile, la aproximativ 30 de kilometri est de oraşul Calama, a anunţat luni institutul american de geologie United States Geological Survey (USGS), potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 26 mai 2026, 06:49
Cutremur cu magnitudinea 6,9, în Chile

Seismul s-a produs la o adâncime de 101,3 kilometri, în deşertul Atacama, conform aceleiaşi surse.

Autorităţile chiliene nu au raportat nicio victimă sau pagube materiale deocamdată, scrie Agerpres.

„Ameninţarea de tsunami este exclusă pentru coastele statului Chile”, a declarat Felipe Plaza, din cadrul Serviciului naţional de prevenire şi gestionare a dezastrelor, într-un videoclip publicat pe platforma X.

În imagini difuzate de postul TVN se pot vedea produse căzând de pe rafturile unui supermarket în timpul cutremurului.

Potrivit presei locale, mişcarea tectonică a fost resimţită în regiunile Arica, Tarapaca, Antofagasta şi Atacama.

Chile se află pe „Cercul de Foc al Pacificului”, un aliniament de vulcani care înconjoară cea mai mare parte a acestui ocean şi este una dintre cele mai active zone seismice din lume.

În 1960, ţara a fost lovită de cel mai puternic cutremur înregistrat vreodată în istorie, cu o magnitudine de 9,5. Oraşul Valdivia a fost devastat atunci, iar 9.500 de oameni şi-au pierdut viaţa.

În 2010, în regiunea central-sudică a statului Chile, un cutremur puternic cu magnitudinea 8,8 a provocat moartea a 525 de persoane, dintre care aproximativ o sută au fost ucise de tsunami-ul care a urmat.

Te-ar mai putea interesa și
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile decât cele din Cehia sau Polonia – INTERVIU
Pariul pe retail: Josef Malíř, CEO Star Capital Finance, explică de ce parcurile comerciale românești sunt mai profitabile ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...